Archive | ianuarie 15th, 2010

Viceprimarul Biró Rozália a analizat activitatea Primăriei Oradea pe 2009

Sfârşitul de săptămână a adus cu sine o analiză la rece a situaţiei economice a municipiului Oradea, făcută publică de viceprimarului Biro. În cadrul unei conferinţe de presă, au fost prezentate date cu privire la veniturile şi cheltuielile bugetului local, principalele investiţii finanţate din bugetul local pe anul 2009, realizările Parcului Industrial, datoria publică şi prognoza acesteia în perioada 2010-2025, situaţia terenurilor şi clădirilor deţinute de municipiul Oradea precum şi situaţia proiectelor cu finanţare nerambursabilă.

În ceea ce priveşte veniturile proprii Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult