Categorized | Cultură

Două evenimente fotografice de înaltă ţinută la Oradea

Ediţia a IV-a al „Salonului Internaţional al Artiştilor Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni” a început vineri, când la Galeria Euro Foto Art a fost vernisată prima expoziţie. Au fost prezenţi, alături de gazda Ştefan Toth, Crăciun Parasca de la Direcţia de Culte, criticul de artă Ramona Novicov şi Cvartetul Varadinum. Ca de obicei, Ramona Novicov a încercat să desluşească pentru cei invitaţi, tainele ascunse ale fotografiilor. „Omagiez prin prezenţa mea aici, bucuria de a fi împreună cu dumneavoastră şi de a mă bucura de şansa de a trăi prin artişti, printre aceşti oameni care văd acolo unde noi nu vedem întotdeauna, sau care ne oferă aspecte extrem de aventuroase, de efervescente acolo unde ochiul nostru înregistrează doar o perdea banală. Pentru acest eveniment şi pentru capacitatea lor de a ne arăta aceste lucruri ar trebui să le fim profund recunoscători. Ar trebui să mulţumim şi celor care îi aduc pe aceşti artişti aici, cei care reuşesc să găsească un simţământ comun înte artiştii români şi maghiari, între două naţiuni care au fost privite injust datorită tensiunilor şi frecuşurilor create artificial. Iată că aceste sensibilităţi pe care am fost învăţaţi şi noi să le privim într-un mod diferit au putut să fie unite în concordanţă şi armonie”, a declarat Ramona Novicov. Gazda evenimentului, artistul fotograf Ştefan Toth a declarat deschisă expoziţia şi a prezentat publicului adunat programul lunii în curs: „Declar oficial deschisă această frumoasă expoziţie, acest Salon Internaţional al Artiştilor Fotografi români şi maghiari de pretutindeni. Următoarea expoziţie va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie, de la ora 10:00, când vom vernisa ultimul salon în cadrul Festivalului „Luna Fotografiei din România”, un salon realizat în premieră din lucrările seniorilor. Imediat după vernisaj va avea loc la Filarmonica de Stat din Oradea, festivitatea de închidere a Festivalului „Luna Fotografiei”cu o proiecţie de fotografie, înmânarea unor distincţii şi un concert al Cvartetului Varadinum”.

This post was written by:

- who has written 4411 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult