Categorized | Social

Proiect de 164.175 Euro, care ar putea aduce Debrecen mai aproape de Oradea

Zona Metropolitană Oradea, a semnat de curând Contractul de Finanţare pentru proiectul „Pregătirea investiţiilor strategice pentru dezvoltarea unei infrastructuri integrate de transport rutier la nivelul polilor urbani Oradea-Debrecen”, un proiect cu un buget de 164.175 Euro. Obiectivul general al acestui proiect constă în îmbunătăţirea infrastructurii strategice de transport rutier la nivelul reţelei polilor urbani Oradea (RO)-Debrecen (HU).

Iniţiativa ia în considerare scenariul, pe termen mediu şi lung, conform căruia cele două aglomerări urbane, Oradea şi Debrecen, vor deveni tot mai interconectate din punct de vedere al funcţiilor socio-economice şi infrastructurale. În acest sens, principalele provocări comune cu privire la infrastructura de transport rutier, se referă la găsirea unor soluţii care să permită gestionarea diferitelor tipuri de circulaţie ce se manifestă pe 3 eşaloane: circulaţia de tranzit, datorită punctului de trecere al frontierei dintre România şi Ungaria; circulaţia de schimb, care are loc la nivel metropolitan între nucleele urbane şi comunele periferice datorită procesului de deurbanizare; circulaţia internă, care are loc la nivelul fiecărei localităţi.  În acest context, este nevoie de o adaptare a infrastructurii de transport rutier la nevoile deja prezente ale grupurilor ţintă şi care ar putea crea pe termen mediu, constrângeri suplimentare, cu impact negativ asupra atractivităţii regiunii, calităţii de viaţă, mobilităţi muncii şi competitivităţii economice comune. Alături de obiectivul general, îmbunătăţirea infrastructurii strategice de transport Oradea – Debrecen,  obiectivele specifice se referă la ameliorarea procesului de fundamentare şi planificare a investiţiilor majore în infrastructura de transport rutier, respectiv la elaborarea instrumentelor suport pentru pregătirea investiţiilor strategice cu impact transfrontalier. Proiectul presupune, pentru început, elaborarea a două Studii de Prefezabilitate pentru fundamentarea necesităţii pregătirii unor investiţii majore în infrastructura de transport rutier în cele două aglomerări urbane Oradea-Debrecen (construcţia unor segmente de  inele de centură la nivelul Zonei Metropolitane Oradea în direcţia E-N-V, respectiv la nivelul oraşului Debrecen în partea de est). Bugetul total al acestui proiect este de 164.175 de Euro, din care finanţarea UE reprezintă 85%, cofinanţarea de stat, 11,5%, iar contribuţia partenerilor se ridică la 3,5%.

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult