Categorized | Editorial

Cum să nu dai şpagă

Sunt un inadaptat. Nu am profitat niciodată de pe urma sistemului, nu am lins pe nimeni în fund pentru un post bine plătit, nu am dat niciodată şpagă pentru nimic. Este drept că m-a ajutat în permanenţă şi o timiditate bolnăvicioasă şi situaţia propriu-zisă. Mă refer aici la situaţiile în care eu nu am dat şpagă dar alţii au făcut-o în numele meu. Spre exemplu, în urmă cu mai bine de un deceniu am fost aproape de a „da colţul” şi a trebuit să fiu operat de peritonită. Nu m-a întrebat nimeni de şpagă, dar am înţeles că mama mea i-a băgat un plic în buzunar domnului doctor pentru că, aflase ea, „dacă nu îi dai ceva, nici nu te bagă în seamă”. Totuşi, nu despre asta vreau să vă povestesc. În urmă cu câteva săptămâni am fost şi eu pus în faţa unei astfel de situaţii. Nu voi nominaliza persoana şi nici instituţia, vă spun doar că în instituţia cu pricina stă scris mare pe perete „În această instituţie nu se primesc atenţii”, lucru pe care eu, naiv şi inadaptat din fire, chiar l-am crezut. Aveam de rezolvat o problemă în instituţia cu pricina şi din păcate nu cunoşteam prea bine care este procedura şi ce paşi ar fi trebuit să urmez. Am sunat singura persoană pe care o cunoşteam de acolo (în cei 4 ani de presă în Bihor am avut de mai multe ori ocazia să o întâlnesc) şi i-am explicat situaţia. În prima fază mi-a spus să revin după câteva zile cu un telefon. Am revenit şi m-a mai amânat cu câteva zile. Când, în sfârşit puteam să ne întâlnim, m-a rugat să o aştept că are ceva important de făcut. Deja, în drum spre locul ei de muncă, mă gândeam că poate se aşteaptă ca eu să îi răsplătesc cu ceva efortul, dar mi-am amintit brusc inscripţia de pe holul instituţiei. Când am intrat în biroul doamnei, aceasta mi-a făcut semn şi am intrat într-un separeu. Un fel de hol din care nu se putea vedea afară şi prin care nu trecea nimeni. Aici m-a întrebat: „No, acum povesteşte-mi despre ce este vorba?”. Evident, că i-am mai explicat o dată, cred că a cincea oară de când se petrecuse incidentul. Văzând că nu mă caut în buzunare, nu dau să scot să bag, să împing, nimic m-a scos repede din încăpere şi m-a dus într-un alt birou, acolo unde m-a prezentat colegelor ei. Le-a explicat femeilor că sunt jurnalist şi le-a rugat să mă ajute să-mi rezolv problema. Apoi a dispărut. După ce am tras câteva semnături pe acolo am ieşit pe hol (acel hol pe care scria mare „În această instituţie nu se primesc atenţii”) m-am întâlnit cu doamna şi cu un grup de persoane cu care stătea la taclale. Am salutat-o respectos iar ea şi-a continuat discuţia ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oare să nu mă fi auzit? Am povestit şi altor prieteni ce scriu în acest editorial. Aproape toţi mi-au spus că… am fost nesimţit. Oare chiar am fost nesimţit, sunt… inadaptat? Sau pur şi simplu am făcut ce era corect? Ce scria acolo, pe peretele ăla din hol.

This post was written by:

- who has written 4273 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult