Categorized | Editorial

Cum să nu dai şpagă

Sunt un inadaptat. Nu am profitat niciodată de pe urma sistemului, nu am lins pe nimeni în fund pentru un post bine plătit, nu am dat niciodată şpagă pentru nimic. Este drept că m-a ajutat în permanenţă şi o timiditate bolnăvicioasă şi situaţia propriu-zisă. Mă refer aici la situaţiile în care eu nu am dat şpagă dar alţii au făcut-o în numele meu. Spre exemplu, în urmă cu mai bine de un deceniu am fost aproape de a „da colţul” şi a trebuit să fiu operat de peritonită. Nu m-a întrebat nimeni de şpagă, dar am înţeles că mama mea i-a băgat un plic în buzunar domnului doctor pentru că, aflase ea, „dacă nu îi dai ceva, nici nu te bagă în seamă”. Totuşi, nu despre asta vreau să vă povestesc. În urmă cu câteva săptămâni am fost şi eu pus în faţa unei astfel de situaţii. Nu voi nominaliza persoana şi nici instituţia, vă spun doar că în instituţia cu pricina stă scris mare pe perete „În această instituţie nu se primesc atenţii”, lucru pe care eu, naiv şi inadaptat din fire, chiar l-am crezut. Aveam de rezolvat o problemă în instituţia cu pricina şi din păcate nu cunoşteam prea bine care este procedura şi ce paşi ar fi trebuit să urmez. Am sunat singura persoană pe care o cunoşteam de acolo (în cei 4 ani de presă în Bihor am avut de mai multe ori ocazia să o întâlnesc) şi i-am explicat situaţia. În prima fază mi-a spus să revin după câteva zile cu un telefon. Am revenit şi m-a mai amânat cu câteva zile. Când, în sfârşit puteam să ne întâlnim, m-a rugat să o aştept că are ceva important de făcut. Deja, în drum spre locul ei de muncă, mă gândeam că poate se aşteaptă ca eu să îi răsplătesc cu ceva efortul, dar mi-am amintit brusc inscripţia de pe holul instituţiei. Când am intrat în biroul doamnei, aceasta mi-a făcut semn şi am intrat într-un separeu. Un fel de hol din care nu se putea vedea afară şi prin care nu trecea nimeni. Aici m-a întrebat: „No, acum povesteşte-mi despre ce este vorba?”. Evident, că i-am mai explicat o dată, cred că a cincea oară de când se petrecuse incidentul. Văzând că nu mă caut în buzunare, nu dau să scot să bag, să împing, nimic m-a scos repede din încăpere şi m-a dus într-un alt birou, acolo unde m-a prezentat colegelor ei. Le-a explicat femeilor că sunt jurnalist şi le-a rugat să mă ajute să-mi rezolv problema. Apoi a dispărut. După ce am tras câteva semnături pe acolo am ieşit pe hol (acel hol pe care scria mare „În această instituţie nu se primesc atenţii”) m-am întâlnit cu doamna şi cu un grup de persoane cu care stătea la taclale. Am salutat-o respectos iar ea şi-a continuat discuţia ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oare să nu mă fi auzit? Am povestit şi altor prieteni ce scriu în acest editorial. Aproape toţi mi-au spus că… am fost nesimţit. Oare chiar am fost nesimţit, sunt… inadaptat? Sau pur şi simplu am făcut ce era corect? Ce scria acolo, pe peretele ăla din hol.

This post was written by:

- who has written 4299 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult