Categorized | Social

Birou de înregistrare a nou-născuţilor direct la Maternitate

Primăria municipiului Oradea a finalizat lucrările de amenajare a spaţiului de la Maternitatea Oradea, unde urmează să se mute biroul de înregistrare a nou-născuţilor. Spaţiul respectiv este situat la intrarea în Maternitate, la parterul clădirii.

Lucrările de amenajare a spaţiului au fost realizate pe cheltuiala administraţiei publice locale. Începând din data de 21 aprilie, naşterile se vor înregistra atât la Maternitate cât şi la Primăria Oradea, urmând ca, din data de 3 mai, toate formalităţile legate de naştere să se realizeze într-un singur loc, respectiv la biroul din cadrul Maternităţii. Municipalitatea a iniţiat acest proiect din dorinţa de a-i sprijini pe cetăţeni întrucât în cele mai multe dintre cazuri mama se afla internată la Maternitate iar tata mergea în vizită. S-a considerat că ar avea un efect pozitiv schimbarea locaţiei în care îşi desfăşoară activitatea Compartimentul naşteri din cadrul Serviciului de Stare Civilă în incinta Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Oradea. Soluţia propusă de municipalitate urmăreşte ca Maternitatea să nu externeze mama, decât în momentul prezentării certificatului de naştere al copilului.

This post was written by:

- who has written 4387 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult