Archive | mai 16th, 2010

Boc şi Băsescu ţintesc sus: Stalin, Pol Pot sau Hitler.

Nu mă găsesc printre cei care ar dori moartea lui Traian Băsescu şi a lui Emil Boc pentru că au propus reducerea drastică a salariilor şi a pensiilor. Şi asta nu pentru că am bani de mă enervează sau pentru că m-a lovit febra portocalie. Cred că aceste măsuri erau mai mult decât necesare dacă mai vrem să salvăm ceva din această situaţie.

Sunt însă împotriva lor pentru că acum, împreună cu alte milioane de români am avut dovada clară că sunt nişte incompetenţi. Au preferat ani de zile să ne lase să cădem zeci de metri într-o prăpastie adâncă pentru ca apoi să ne explice că, de fapt, ce făceau ei nu era un zbor de agrement cu un deltaplan de ultimă generaţie, ci o prăbuşire necontrolată în gol. Read the full story

Posted in EditorialComments (0)

Miercuri începe Studfest, evenimentul anului pentru studenţii orădeni

Începând de miercuri 19 şi până pe 23 mai 2010, Oradea va fi „teatrul” unei vaste operaţiuni de sărbătorire a studentului orădean. Intitulat „Studfest”, evenimentul cel mai important al anului pentru studenţi, va avea de toate, de la muzică la dezbateri civice şi de la piese de teatru la conferinţe ştiinţifice. Vor fi invitate atât personaje de renume în cercurile universitare cum sunt Andrei Marga, Mircea Diaconu, Cristian Pârvulescu sau Dacian Paladi cât şi artişti de renume în muzica românească precum Paraziţii, Mihai Mărgineanu sau Şuie Paparude.

Trebuie neapărat menţionat că Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Ora exactă în fotbalul românesc se dă de la Cluj

Pentru al treilea an consecutiv campiona româniei la fotbal este o echipă din provincie. După ce în urmă cu doi ani CFR Cluj câştiga primul event din întreaga sa existenţă, anul acesta clujenii sunt din nou aproape de realizarea lui.

CFR a primit cupa şi medaliile în acest weekend când a reuşit să învingă cu 2-1 echipa Internaţional Curtea de Argeş, nemailăsându-le nicio şansă urmăritoarelor Unirea Urziceni şi FC Timişoara. Aşa cum ne-am obişnuit în „mocirla” stăpânită de Mitică, la nici câteva ore de realizarea marei performanţe Read the full story

Posted in SportComments (0)

„Viaţa are prioritate: Spune NU tutunului şi alcoolului”

În perioada 30 martie – 15 mai s-a derulat la Oradea proiectul „Viaţa are prioritate: Spune NU tutunului şi alcoolului”, iniţiat de Colegiul Economic „Partenie Cosma”, în cadrul concursului naţional de proiecte antidrog „Împreună”.

Luni, 17 mai 2010, de la ora 13:00 va avea loc în sala festivă a Colegiului Economic închiderea festivă a proiectului. Vor participa Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult