Archive | mai 20th, 2010

Săptămâna Ştiinţifică a Universităţii din Oradea 2010

Astăzi, 20.05.2010 la ora 10:00 a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor ştiinţifice dedicate aniversării a 230 de ani de învăţământ superior la Oradea. Acestea vor dura şapte zile şi vor fi presărate de mai multe conferinţe şi seminarii deosebit de importante pentru mediul universitar românesc.

Evenimentul a debutat cu „Gaudeamus Igitur” interpretat de Corul de camera „Psalmodia Varadiensis” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi cuvântul de deschidere al lui Cornel Antal, Rectorul Universităţii din Oradea. Au participat Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Bănuţă Oana şi Csorján Melitta sunt artiştii câştigători ai concursului„Creând schimbăm lumea”

Viceprimarul Biró Rozália împreună cu reprezentanţii juriului concursului „Creând schimbăm lumea” – ediţia 2010, au prezentat joi câştigătorii ediţiei din acest an. Proiectul cultural „Creând schimbăm lumea” a fost lansat pentru prima dată în anul 2006 de administraţia locală din Debrecen. În anul 2009 proiectul a fost preluat şi de Primăria municipiului Oradea, care în colaborare cu Primăria Debrecen a organizat prima ediţie a concursului.

Proiectul şi-a  propus Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Pentru a convince orădencele, primăria va organiza un „Târg de creşe”.

Primăria municipiului Oradea susţine că în creşele orădene sunt condiţii mult mai bune decât erau în urmă cu câţiva ani, după ce acestea au fost preluate de municipalitate. Pentru a le convinge pe mămicile din municipiu de acest lucru, primăria vrea să organizeze în perioada 2-4 iulie un „Târg de creşe”.

Viceprimar Biró Rozália a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă situaţia locurilor şi condiţiilor din creşele orădene. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iubitorii filmelor de artă sunt aşteptaţi la „Border Less”

Complexul „MuzeulŢării Crişurilor” şi Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Oradea organizează, vineri, 21.05. şi sâmbătă, 22.05. 2010 Simpozionul Internaţional de Artă Video „Border Less”, manifestare care face parte din Zilele Muzeului Ţării Crişurilor şi va avea loc la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (str. Republicii, nr. 15).

Evenimentul va se va desfăşura de la ora Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult