Categorized | Editorial

Realitatea şi Antena 3 îl scot pe Ceauşescu din mormânt

Este cât se poate de clar că, de câteva luni bune, cele două televiziuni ale mogulilor au luat-o razna de tot. Nu se aştepta nimeni ca ele să facă ce a sugerat „naivul” de Băsescu, să se coalizeze cu oamenii care vor avea de suferit din pricina reducerii salariilor şi a pensiilor, dar nici să facă ce fac, să îl învie pe Ceauşescu şi modul lui stalinist de a gând. Am început de ceva vreme să vedem, mai ales pe „antenele” fostului turnător de serviciu, oamenii înjuraţi, condamnaţi, jigniţi şi ponegriţi doar pe motivul că au o maşină mai scumpă, o casă mai elegantă sau un cont în bancă. Politicienii sunt controlaţi la „valută” de jurnalişti, mai ceva decât o făceau securişti de pe timpul defunctului Ceauşescu iar simplul fapt că deţii o bucată de pământ pe care ţi-ai ridicat o casă este o ilegalitate conformă cu maxima „Proprietatea e un furt”. Nu mă înţelegeţi greşit, nu le iau apărarea lichelelor care s-au îmbogăţit din afaceri necurate, dar vreau să văd ştiri profesioniste în care să mi se prezinte de ce, este ilegal să ai o casă, sau cum a „furat” politicianul şi parlamentarul acela de şi-a cumpărat aşa o maşină. Asta ar trebui să facă o televiziune care se vrea profesionistă. Nu să vină, la fel ca fosta securitate ceauşistă, şi să ne spună că în timp ce ţaţa Leana are o pensie de 500 de lei, Videanu are nu ştiu câte maşini, case şi nu ştiu ce conturi prin Elveţia. Ţaţa Leana conform regulilor democraţiei putea să fie în locul lui Videanu dacă ar fi muncit suficient sau ar fi ştiut cum să „tragă nişte sfori”. Ştirea ar trebui să ne prezinte de ce ţaţa Leana nu a avut nicio şansă iar Videanu a avut, sau cum a făcut Videanu să aibă mai mult decât oamenii ca ţaţa Leana. Dacă a furat sau a făcut ceva ilegal, să prezinte şi dovezi sau măcar nişte declaraţii ale celor păgubiţi că, mă gândesc eu, niciun păgubit, nu e fericit că a ajuns în acea postură. Până la urmă, dacă facem materiale despre cât de mult au unii bugetari plătiţi din banii noştrii, de ce să nu facem materiale şi despre cum au furat unii, cum au făcut trafic de influenţă, au şantajat, au lins unde au scuipat sau şi-au făcut prieteni în preajma celor care sunt plătiţi din banii noştrii, pentru a face averi şi a ridica mai apoi imperii media? Sau cum şi-au turnat unii apropiaţii la securitate sau cum au păgubit unii FNI-ul sau l-au susţinut în campanie electorală pe Adrian Năstase pentru a li se şterge mai apoi cu buretele datoriile pe care le aveau la stat? De ce nu facem materiale despre cei care îşi bat joc de tot ce reprezuintă România, prezentând la ore de maximă audienţă tot felul de lichele, manelişti, prostituate sau infractori? Vă spun eu de ce. Pentru că profesionalismul acestor oameni de la televiziunile mogulilor este de acelaşi nivel cu al politicienilor pe care îi înjură zilnic. Aceleaşi gunoaie pe care le găsim între politicieni le găsim şi între aşa-zişii jurnalişti profesionişti din România. Vedeam la Realitatea în urmă cu câteva zile un fel de promo în care cetăţenii erau îndemnaţi să îi ceară parlamentarului pe care l-au ales, să voteze pentru moţiunea de cenzură. Trecând peste faptul că, într-un colegiu sunt mult mai mulţi oameni decât cei care îşi pierd timpul urmărint Realitatea TV, (este imposibil să primeşti mesaje de la 50+1% dintre cetăţenii unui colegiu care l-au ales pe deputatul sau senatorul x şi să le trimiţi mai apoi parlamentarului ca să ştie cum să voteze) eu nu cred că asta ar trebui să facă presa într-un stat democrat. Să cheme oamenii la a dărâma Guvernul sau a-l consolida. Rolul presei ar trebui să fie acela de a prezenta punctele de vedere ale ambelor tabere şi de a încerca să fie obiectivă atunci când face analize. Să analizeze şi cum au ajuns unii să aibă case maşini sau terenuri (indiferent de partidul din care provin) şi să încerce să argumenteze cu cifre şi statistici şi punctele de vedere ale Guvernului că presupun că oricât de imbecil ar fi un Guvern nu s-ar sinucide politic luând nişte decizii atât de nepopulare. Dar, vorba aia, România are presa pe care şi-o merită aşa că… daţii înainte tovarăşi! Ceauşescu ar fi fost mândru de voi!

This post was written by:

- who has written 4360 posts on Presa Oradea.


Contact the author

3 Responses to “Realitatea şi Antena 3 îl scot pe Ceauşescu din mormânt”

  1. enzo spune:

    excelent articol.

  2. Ciocoloco spune:

    Comentariu cenzurat pentru limbaj licenţios.

  3. Dan spune:

    Da, lipsa de profesionalism si media din Romania nu este altceva decat un instrument de manipulare in masa, nu exista notiunea de obiectivitate in presa sau televiziunea noastra, indiferent despre care dintre ele vorbim, toate au o culoare politica si reprezinta interese!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult