Dacă situaţia în România este tensionată, măsurile actualului Guvern având darul de a crea noi polemici şi noi dezaprobări în rândul românilor, poate că cea mai bună soluţie este indiferenţa sau cel puţin ruperea de aceste probleme stresante. Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, cei care v-aţi săturat îmntr-atât de mult de politicienii noştrii încât nu vă mai vine nici să deschideţi televizorul, Oradea Press vă pune la dispoziţie un text original care să vă mai descreţească fruntea.
Cum şi-a luat permisul auto Dan Puric
„Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc.
Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină. Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că, cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul ăsta a venit prea târziu şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, cand i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă. Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.
Locul mortului
Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Dacă m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: <Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!> Cand mi-a zis, fără să se uite la mine:
– Bă, asta e cheia!, am îngheţat.
– Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă pana ce dă cu capul în prima maşină.
Absolut genial! Apoi îmi spune scurt:
– Treci în locul meu!
Eu, speriat:
– Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva.
– Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?
Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român: <Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?> Era o adevărată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta:
– Hai, hai, invaţă să conduci!
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.
– Unde te duci, măăă?
– Nu vezi unde mă bagi?
– O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate?
– Vezi, bă, că intră ăla în tine!
Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, două zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult şi nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătranul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! <Înseamnă că am început să conduc bine>, mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei
Nu l-ati văzut pe Puric disperatul între maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti. Şi, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
– Bă, vezi? Aici e o fostă eleva de-a mea!
Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.
– În cimitir?
– Păi da! Nu e singură, e cu soţul!
– Cum a ajuns acolo?
– Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, bă, cand vezi o cruce nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!
Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte. Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti. Vei invăţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!!!”.