Archive | iunie 29th, 2010

Pe vreme de criză elevii din Transilvania învaţă cum să devină antreprenori

Un număr de 32 de elevi din Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) au beneficiat recent, în mod gratuit, de o tabără de formare a tinerilor antreprenori. Programul intitulat „Vara antreprenorială maramureşeană 2010” a avut loc în perioada 22-24 iunie la Şuior (judeţul Maramureş), fiind organizată în cadrul cooperării dintre Centrele Europe Direct Transilvania de Nord, Maramureş şi Bistriţa – toate trei parte a reţelei europene cu acelaşi nume. Costurile au fost suportate de cele trei centre ED.

Cei 32 de participanţi au fost elevi din clasele Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Tratatul de la Lisabona va fi pus în dicuţie la Universitatea din Oradea

Miercuri, 30.06.2010, de la ora 9:30, va ave loc în Aula Magna a Universităţii din Oradea „Conferinţa Tratatul de la Lisabona şi rolul României în procesul de aprofundare a integrării europene”.

Alături de Universitatea din Oradea organizatori ai evenimentului vor fi şi Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Noua regulă a Primăriei Oradea: „Faci muncă de mântuială, o mai faci odată din propriul buzunar!”

Primăria municipiului Oradea a decis să aibă o politică mai fermă în ceea ce privește lucrările făcute pe banii municipalității. Încă de săptămâna trecută, Ilie Bolojan susținea că va lua măsuri împotriva oricărei firme care nu își respectă îndatoririle contractuale și face muncă de mântuială. Prima care a călcat strâmb a fost firma Selina.

Ilie Bolojan susținea că măsurile pe care va încerca să le Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult