Categorized | Social

Noua regulă a Primăriei Oradea: „Faci muncă de mântuială, o mai faci odată din propriul buzunar!”

Primăria municipiului Oradea a decis să aibă o politică mai fermă în ceea ce privește lucrările făcute pe banii municipalității. Încă de săptămâna trecută, Ilie Bolojan susținea că va lua măsuri împotriva oricărei firme care nu își respectă îndatoririle contractuale și face muncă de mântuială. Prima care a călcat strâmb a fost firma Selina.

Ilie Bolojan susținea că măsurile pe care va încerca să le implementeze vor merge pe două planuri. Primul îl va reprezinta întărirea compartimentului care are datoria de a verifica lucrările executate conform contractelor și calitatea acestora. Măsurile vor viza aici bonusuri pentru cei care își fac datoria și sancțiuni sau, în cele din urmă, demiterea celor care greșesc în repetate rânduri. Celălalt plan privește contractele și introducerea în ele a unor clauze care să îl oblige pe constructor să își facă datoria așa cum trebuie. Printre aceste clauze se vorbea și de obligația de a reface din fonduri proprii o lucrare care se dovedește a fi de proastă calitate. Acest lucru pare că s-a întâmplat și în cazul lucrărilor efectuate de firma Selina.

„Stratul de uzură la lucrările efectuate în carosabilul giraţiei B-dul Dacia – Transilvaniei a prezentat defecţiuni de suprafaţă, drept urmare firma Selina a luat măsuri de remediere pe cheltuială proprie. Astfel, în cursul zilei de ieri firma executantă a frezat asfaltul din giraţie, urmând ca azi să retoarne asfaltul. Lucrările care se efectuează pe bulevardul Dacia se fac în baza contractului de întreţinere şi reparaţii drumuri din municipiu pe care Primăria îl are cu firma Selina. Pe această cale Primăria Oradea anunţă public toate firmele care execută lucrări în municipiu că în cazul în care lucrările efectuate vor fi de proastă calitate, acestea vor trebui refăcute pe cheltuiala proprie a firmelor executante”

se precizează într-un comunicat remis de Primăria municipiului Oradea.

This post was written by:

- who has written 4411 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult