Categorized | Sport

Africa de Sud – cine va intra în careul de ași?

Vineri, Campionatul Mondial din Africa va intra în sferturi de finală, acolo unde au reuşit să ajungă Argentina, Germania, Spania, Paraguay, Brazilia, Olanda, Uruguay şi Ghana. Surprizele le reprezintă până acum Uruguay, Ghana şi Paraguay, echipe cărora puţină lume le dădea la începutul campionatului şanse să depăşească faza grupelor. Cine va merge mai departe şi va ajunge în ginală vom vedea începând de vineri.

Nu putem să începem acest articol fără a aminti de rapida plecare acasă a mai marilor Italia şi Franţa. Dacă în cazul Franţei meciurile de debut din grupă păreau să prevadă tragica abdicare, Italia s-a zbătut până în ultimul meci, nereuşind să învingă echipa Slovaciei.

Optimile au adus cu sine o nouă semi-surpriză, eliminarea Angliei. Dacă ne gândim la faza la care s-a petrecut şi anume optimile de finală, este o surpriză, dacă ne gândim însă la adversarul care a eliminat-o (Germania) nu mai pare o surpriză. Cert este că Anglia, după un gol anulat pe nedrept şi-a făcut bagajele şi a plecat acasă.

Americanii nu au strălucit în faţa Ghanei dar nici nu au meritat să ajungă în sferturi. S-au remarcat mai degrabă jurnaliştii din SUA care, necunoscând proverbul românesc cu „strugurii acrii”, au scris pe prima pagină a ziarelor după ce au fost eliminaţi: „This sport is stupid, anyway”.

Uruguay, Ghana, Olanda şi Brazilia au avut noroc pentru că au picat cu adversari accesibili. Argentina a avut ceva de furcă ci Mexicul, Germania s-a chinuit cu Anglia, Spania a învins greu Portugalia iar, cine nu a adormit, a putut observa că Paraguay a avut mare noroc cu Japonia.

În sferturi meciurile nu vor mai fi deloc uşoare. Uruguay şi Ghana sunt cam de aceeaşi valoare, Olanda poate elimina Brazilia, Argentina se va lupta de la egal la egal cu Germania iar Paraguay, dacă nu va juca la fel de slab ca în meciul cu Japonia ar putea să producă surpriza în faţa Spaniei. Rămâne de văzut cine va avea puterea să ajungă în finală.

This post was written by:

- who has written 4359 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult