Categorized | Social

Se pregătesc alţi 600 de arbori pentru plantare în Oradea

Municipalitatea pregăteşte încă de pe acum campania de plantări de toamnă, care se va desfăşura în intervalul 15 octombrie – 15 noiembrie, pe parcursul a două etape. La fel ca anul trecut, în prima etapă Primăria va distribui către asociaţiile de proprietari, material dendrologic cu titlu gratuit din pepiniera RAPAS.

În campania de plantări din primăvara acestui an, Primăria Oradea a distribuit prin pepiniera RAPAS către asociaţiile de proprietari peste 6.000 de copaci (arţari, catalpa, frasini), respectiv 3.300 arbori şi 2.800 arbuşti.

„Municipalitatea face apel către toate asociaţiile de proprietari şi nu numai, să participe şi să sprijine administraţia locală în campania de plantări de toamnă.

Pentru această etapă a campaniei de plantări, se pregăteşte deja procedura de licitaţie pentru achiziţionarea şi plantarea de arbori în parcurile şi pe aliniamentele stradale din municipiu, urmând ca ea să aibă loc în luna septembrie.

Astfel, se are în vedere achziţionarea a peste 600 de arbori foioşi şi răşinoşi, care să crească spaţiul verde al oraşului în următoarele zone: strada Miron Costin, Seleuşului, Bumbacului, Oneştilor, Tudor Vladimirescu, Averescu – Clujului, Armatei Române, Abatorului, Aluminei, Ploieştilor, Bernard Show, P-ţa Unirii, B-dul Ştefan cel Mare, B-dul Republicii, precum şi zona malului drept al Crişului Repede.  Totodată, plantările de arbori se vor face şi în următoarele parcuri: I.C. Brătianu, Lacul Roşu, 1 Decembrie, Ghioceilor şi Petofi”

se precizează într-un comunicat remis de Primăria municipiului Oradea.

This post was written by:

- who has written 4345 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult