Categorized | Social

Internetul pe malul Crişului poate fi accesat gratuit oricând

Chiar dacă atunci când s-a vorbit prima dată despre internetul în aer liber de pe malul Crişului, au fost foarte mulţi orădeni sceptici, Primăria municipiului Oradea a anunţat la sfârşitul săptămânii, printr-un comunicat de presă că acesta poate fi accesat „la liber” încă de la începutul lunii iulie.

Scepticismul orădenilor se datora nu doar faptului că pentru instalarea unei astfel de reţele erau nevoie de bani iar municipalitatea susţinea că firma RDS se va ocupa integral de costuri ci şi de faptul că firma de telefonie, cablu şi internet ar fi avut de pierdut în cazul în care acest proiect era dus la bun sfârşit. Acest lucru a fost recunoscut, într-o conferinta de presă şi de directorul S.C. RCS&RDS S.A, Nelu Dumea care a spus că „ştim că cei care locuiesc în apropierea Crişului vor fi avantajaţi având internet gratuit”, acesta lucru neîmpioedicând însă finalizarea proiectului.

„Primăria Oradea anunţă toţi orădenii care doresc să scrie un email sau să acceseze o pagină de Internet, stând în aer liber, că pot face acest lucru încă de la începutul lunii iulie. Municipalitatea a încheiat cu grupul RDS&RCS o convenţie, în urma căreia au fost instalate puncte de acces la Internet pe malurile Crişului Repede, între Parcul Brătianu şi Podul Densusianu.

Astfel, cei care doresc să stea în aer liber, dar în acelaşi timp să aibă acces la Internet o pot face în Parcul Brătianu, la Nuiele, în Piaţa Ferdinand, în Piaţa Independenţei sau în orice alt loc cuprins între Parcul Brătianu şi Podul Densuşianu, cu condiţia să fie în vizibilitate directă cu Crişul Repede”

se precizează într-un comunicat făcut public de Primăria Oradea.

This post was written by:

- who has written 4363 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult