Categorized | Social

Pentru ca orădenii să nu se mai simtă în tramvai ca în căruţă, pe podul Dacia se va turna beton

Datorită lucrărilor de turnare a betonului pe podul Dacia, Inspectoratul de Stat în Construcţii a decis închiderea circulaţiei pe pod, începând de vineri, 6 august 2010, ora 18:00, până luni, 9 august 2010, ora 06:00. Închiderea podului este necesară deoarece după turnarea betonului este nevoie de 48 de ore în care să nu existe vibraţii în locul respectiv.

Turnarea unui nou strat de beton pe podul Dacia era mai mult decât necesară, dacă ne gândim că suprafaţa de cale ferată de pe pod era singura pe care tramvaiele orădene se comportau ca nişte căruţe. Huruiala care se auzea la trecerea fiecărui tramvai nu era deranjantă doar pentru călători ci şi pentru locuitorii din zonă.

„Pentru a preîntâmpina ambuteiajele, Poliţia Rutieră şi Poliţia Comunitară vor monta indicatoare la intrările în oraş şi vor îndemna şoferii să circule pe şoseaua de centură, iar mai multe echipaje vor fi prezente în acest sfârşit de săptămână la intersecţiile Dacia-Decebal, Muzeului-Republicii şi Calea Clujului pentru fluidizarea traficului. Totodată, pentru a evita accesul şoferilor pe pod, două echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Comunitare vor fi prezente acolo de vineri până duminică.

Totodată, pentru această perioadă O.T.L. operează modificări la circulaţia mijloacelor de transport în comun de pe liniile 13, 17 şi TRV3, după cum urmează:

– Linia 13 – Gheorghe Doja – Spitalul Judeţean – Bdul Republicii – Muzeului – Parcul Petöfi – Bdul Republicii – Magazinul Crişul – L. Pasteur – Spitalul Judeţean – Gheorghe Doja;

– Linia 17 – Simcor (Pod CFR) – Bdul Dacia – Parcul Petöfi – Magazinul Crişul – Republicii – Gara Centrală – Berzei – Şirul Canonicilor – Bdul Dacia – Simcor (Pod CFR);

– TRV3 – Olosig – Gara Centrală.

Lucrările din Centrul Civic au început în urmă cu două săptămâni. Până în prezent s-a efectuat scoaterea liniilor de tramvai, de la staţia de pe Magheru până la intersecţia Cele 3 Crişuri – Parcul 1 Decembrie.

Totodată, în cursul zilei de ieri s-a predat amplasamentul pentru amenajarea giraţiei din centrul civic către SC Drumuri Orăşenesti care a câştigat licitaţia pentru proiectare-execuţie. Valoarea contractului este de 3.596.151 lei + TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2010″

se precizează într-un comunicat remis de Primăria municipiului Oradea.

This post was written by:

- who has written 4383 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult