Archive | august 23rd, 2010

Nebăgaţi în seamă de autorităţi, reprezentanţii IMM-urilor devin tot mai cunoscuţi în afara României

Ioan Mintaş, prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) din România s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute în Ungaria, la Budapesta, unde, alături de Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, a participat la o întâlnire cu membri din conducerea IPOSZ, cea mai mare organizaţie de IMM-uri din Ungaria.

CNIPMMR şi IPOSZ au semnat la începutul acestui an Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Lucrările la Teatrul de Stat se vor finaliza în 2011

În cadrul unei conferinţe de presă, luni, 23 august 2010, viceprimarul Biró Rozália a adus în discuţie şi stadiul lucrărilor de renovare la Teatrul de Stat din Oradea. Astfel, lucrările la prima etapă au fost administrate de Consiliul Judeţean, iar lucrările la etapa a doua (în valoare de 3.300.000 lei) şi a treia (în valoare de 6.200.000 lei) de către municipalitate. Lucrările care sunt executate de S.C. Constructorul Sălard SRL urmează să fie finalizate la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie.

Lucrările la imobilul Teatrului au fost  planificate Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Galeria Euro Foto Art sărbătorită şi de autorităţi

În urmă cu 20 de ani când şi-a început activitatea, mulţi au crezut că Ştefan Toth va renunţa la un moment dat şi că nu va avea puterea să se lupte cu toate problemele pe care le va întâmpina. Şi totuşi, cu toate schimbările politice care au avut loc atât în administraţia municipală cât şi în cea judeţena, Galeria a mers înainte adunând în cele două decenii aproape 400 de expoziţii.

La ceas aniversar micuţa Galerie orădeană a fost aproape neîncăpătoare Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Descoperire şocantă între zidurile Teatrului de Stat din Oradea

Chiar dacă a trecut mai mult de un secol de la începerea construcţiei Teatrului de Stat din Oradea, cetăţenii acestui deceniu vor fi cu siguranţă unii privilegiaţi. Asta pentru că, spre deosebire de cei care nu au ajuns să trăiască în zilele noastre, vor avea ocazia să afle care au fost gândurile arhitecţilor şi ale oficialităţilor care au pus bazele grandioasei construcţii.

Muncitorii care execută reparaţii la Teatrul de Stat din Oradea au descoperit zilele trecute, în temelia imobilului, un obiect tubular de metal, mâncat de rugină. Aceştia au Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult