Categorized | Social

Măsurători româno-maghiare pe Criş

În perioada 31 august – 2 septembrie 2010 vor fi verificate  lucrările de apărare de pe cursurile râurilor Crişul Repede, Barcău şi Ier iar în perioada 12-14 septembrie 2010 vor avea loc verificări şi pe cursurile de apă din Ungaria aflate la graniţă cu judeţul Bihor.

Marţi, 31 august 2010 a început examinarea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor produse de cursuri de apă şi ape interne, atât pe teritoriul român cat şi pe cel ungar. Experţii româno-ungari vor verifica modul în care au fost întreţinute lucrările de apărare şi, dacă este cazul modul în care s-au comportat lucrările de apărare împotriva inundaţiilor în perioadele de ape mari şi stadiul de refacere, respectiv stadiul reparării la lucrarile avariate. De asemenea, se va verifica dacă magaziile şi depozitele de materiale de apărare conţin materialele prevazute în normative şi dacă sunt de calitate corespunzatoare.

Delegaţia Parţii române are în componenţa sa reprezentanţi din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Administraţiei Naţionale Apele Române, Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri cât şi din cadrul Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare.

„Acest tip de verificări au loc anual, în baza Acordului Româno-Ungar privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră , intrat în vigoare în 2004. Examinările se desfăşoară atât pe teritoriul român cât şi pe cel ungar având ca scop verificarea stării şi a modului în care s-au comportat lucrarile de apărare împotriva inundatiilor”

a declarat Pasztor Sandor, conducătorul delegaţiei române.

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult