Categorized | Cultură

Expoziţie Cornel Hlupina la Oradea

Publicul iubitor de artă fotografică din Oradea şi numai, va avea posibilitatea, începând cu 10 septembrie 2010, timp de trei săptămâni să  vizioneze o expoziţie deosebită de artă fotografică, realizată din lucrările artistului fotograf Cornel Hlupina din Jilava din judeţul Ilfov.

Despre expoziţia personală de artă fotografică, Cornel Hlupina, susţine că:

„Cei 20 de ani nu sunt ani de excelenţă în fotografie, aşa cum s-ar putea înţelege din titlu, ci de lipsa nemotivată din aceasta activitate, pe care la început o numeam foarte mândru… pasiune. Din cele 101 fotografii, 51 au fost realizate în  perioada anilor 1987 – 1991, iar 25 dintre ele au fost fotografiate în anul 2010. De aceea, sper ca expoziţia să fie mai degrabă o punte între îndepărtaţii ani de debut şi prezent, şansa unui nou debut.”

Artistul fotograf expozant s-a născut la Constanţa, pe data de 18.07.1965, iar în anul 1987, culege primele notiuni despre fotografie. Din anul 1988, devine membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din Romînia şi participă cu lucrările sale la diferite saloane naţionale şi internaţionale de fotografie. În perioada anilor 1989 – 1990, din lucrările sale, au fost organizate două expoziţii de grup, in cadrul Fotoclubului Studentesc ING Bucuresti, iar în anul 1991 devine fotoreporter  la ziarele Expres şi Viitorul Românesc.

În perioada anilor 1992 – 1997, abandonează atât cursurile Facultăţii de Electrotehnică Bucureşti, cât şi fotografia,  şi înfiinţează, împreună cu alţi doi colegi de la la facultate, una dintre primele firme private producătoare de felicitări, cărţi poştale şi calendare, editând imagini provenind, atât din portofoliul unor agenţii de drepturi de autor din străinătate, cât şi a unor fotografi şi graficieni români.

În perioada 1998 – 2006, fotografiază şi editează propriile imagini, sub forma unor cărţi poştale, felicitări şi calendare. Declinul puternic, al pieţei produselor menţionate mai sus, îl îndepartează din nou de aparatul de fotografiat, timp de doi ani (2007-2008).

În anul 2009 – află despre reactivarea AAFR, prin meritele d-lui Ştefan Tóth şi se reînscrie în cadrul acesteia. Expoziţia unui prieten, fotograful Nic Triculescu, „Roumanie sans fard” de la Paris, îl determină să ia în serios proiectul primei expoziţii personale, începând scanarea şi retuşarea vechilor negative.

În acest an, participă la excursiile fotografice ale Asociaţiei Bucureştiul meu drag, condusă de d-l Andrei Bârsan. Redescoperă din nou fotografia de stradă, fără nici un angajament comercial, plăcerea de a realiza imagini, doar cu scopul de a le posta pe site, www.orasul.ro, sau de a le prezenta, cândva într-o expozitie.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în prezenţa autorului şi a soţiei sale, vineri, 10 septembrie 2010,  ora 11:00. Lucrările vor fi prezentate publicului de către criticul de artă Ramona Novicov, iar expoziţia va fi vernisată de către artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, care va participa şi în calitatea de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Momentele muzicale vor fi asigurate de artiştii Cvartetului de coarde Varadinum din Oradea. Noua expoziţie, organizată sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, va rămâne la dispoziţia publicului, în ziele de lucru între orele 8:00 – 19:00. Intrarea este gratuită.

This post was written by:

- who has written 4383 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult