Categorized | Oradea

Octavian Bot nu admite să i se spună hoţ

Deputatul democrat-liberal Octavian Bot a citit săptămâna aceasta în Camera Deputaţilor o declaraţie politică extrem de dură la adresa liderului PSD Victor Ponta. Declaraţia vine ca răspuns la acuzele deplasate pe care preşedintele social-democrat le-a făcut la adresa colegilor din partidul de Guvernământ, pe care i-a catalogat drept „hoţi”.

În intervenţa făcută în Parlamentul României, Octavian Bot îl cataloghează pe Victor Ponta drept un teribilist care se visează pilot de raliuri dar care rămâne doar omul din dreapta pilotului, aluzie la faptul că în PSD frâiele le deţine altcineva.

„Un procuror acuză. Acuză, nu de la Parchet, ci de la tribuna Parlamentului. Procurorul este nimeni altul decât Victor Ponta, preşedintele PSD.

Admit că lupta contrariilor duce la progres social şi politic. Pot admite uneori chiar şi accente mai vehemente ale acestei lupte. Nu pot admite însă ca la adăpostul imunităţii parlamentare, un lider politic să spună unor parlamentari, hoţi.

În momentul în care Victor Ponta a pronunţat de la tribună acest cuvânt, mi-a părut rău că sunt deputat, pentru că o asemenea măgărie merita un anume „răspuns” . Îmi dau seama că Victor Ponta a împrumutat ceva de la vechii procurori: întâi acuză, şi pe urmă fabrică probe. La ce te poţi aştepta de la unul care se joacă de-a Che Guevara, fără să observe că înfăţişarea sa imberbă şi infantilă contrastează evident cu înfăţişarea liderului cubanez. Cine nu are simţul ridicolului…

Imaturitate este cuvântul care ar trebui scris pe fruntea lui Victor Ponta, căruia eu nu-i spun hoţ, dar nici domn nu-i pot spune. Teribilismul îl face pe Victor Ponta să se viseze pilot de raliuri, în timp ce el ocupă la curse doar locul din dreapta, citind de pe hartă: curbă la stânga, curbă la dreapta. Volanul însă, este în mâna altuia, aşa după cum probabil se întâmplă şi cu conducerea Partidului Social Democrat.

În altă ordine de idei, cu toate că nu mă număr printre cei care îl apără pe Traian Băsescu, nu pot să nu observ „nebunia” celor care anunţă suspendarea preşedintelui pentru motivul că „va promulga legea pensiilor”.

Un preşedinte nu se suspendă pentru că promulgă sau nu promulgă o lege, dacă acea lege nu este invalidată de Curtea Constituţională.

Vă asigur că în situaţia în care preşedintele României, indiferent cum s-ar numi acesta ar încălca Constituţia, aş vota cu două mâini suspendarea sa”

se precizează în Declaraţia Politică a deputatului, intitulată „De la vehemenţă la demenţă”.

This post was written by:

- who has written 4398 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult