Categorized | Cultură

Ada şi Mircea Albu vor să „redea” fotografic „clipa” pierdută

Publicul de iubitor de artă din Oradea şi nu numai, va avea posibilitatea să admire în Galeria „Euro Foto Art” o expoziţie de artă fotografică de excepţie. De această dată pe simezele galeriei voi fi expuse cele 101 fotografii alb-negru şi color realizate de artiştii fotografi Ada şi Mircea Albu din Cluj Napoca. Expoziţia va avea loc joi, 30 septembrie 2010, la ora 18:00 la Galeria Euro Foto Art.

Artistul fotograf Mircea Albu susţine că:

„Fie singulară, în serii de fotografii sau în montaje audio vizuale – diaporame – trebuie să reprezinte legătura între realizator şi privitor, să dezvăluie celui din urmă universul spiritual generat de clipa efemeră extrasă din noianul de clipe şi redată cu pasiune, înţelegere şi dăruire.”

Coautorea expoziţiei, Ada Albu susţine că

„Fotografia, precum psihologia, un alt domeniu foarte drag mie, a făcut din mine o persoană umilă în faţa clipelor care trec înainte de a le putea surprinde înţelesul, o persoană curioasă în faţa necunoscutului şi a tuturor lucrurilor ce pot fi descoperite, o persoană în căutare de noi şi noi modalităţi de a le transmite ceva celor din jur, de a lăsa ceva în urmă. Dincolo de etalarea unei aparaturi exagerat de scumpe şi dincolo de posibilităţile de a evada în spaţii exotice, fotografia o regăsesc cu adevărat în sufletul celor care simt nevoia de a a imortaliza o clipă minunată, de-a le oferi şi celorlalţi o poveste a ceea ce-au simţit, mai mult decât prin cuvinte. Fotografiez, astfel, pentru că simt, pentru că uit prea multe din ce mi-aş dori să-mi amintesc, pentru că încă, mai am ceva de spus…”

Artistul fotograf Mircea Albu născut în 4 septembrie 1943 la Aiud, jud. Alba, inginer, a început să fotografieze în anul 1956. Prima fotografie acceptată într-un salon naţional de fotografie a fost în 1962 la Cluj. Se specializează în fotografie aplicată printr-un curs la distanţă al NewYork Institute of Photography. A fondat Fotoclubul studenţesc ”Universitatea ” Cluj în anul 1969, FotoInstant Clubul Casei Tineretului Cluj-Napoca în anul 1987, a iniţiat înfiinţarea Laboratorului de Fotografie Tehnică Al Institutlui Politehnic Cluj în anul 1976 pe care l-a condus până în anul 1987.

Ada Albu, născută în 12 februarie 1987 la Cluj-Napoca, psiholog licenţiat, a început să fotografieze în anul 2007. Participă la 6 expoziţii colective de fotografie pe plan local şi internaţional (Italia), 3 expoziţii personale de fotografie pe plan local (februarie 2008, septembrie 2009, februarie 2010).

Vernisajul expoziţiei de grup va avea loc joi, 30 septembrie 2010, la ora 18:00, la care organizatorii manifestării invită pe toţi iubitorii artei fotografice să participe. În cadrul festivităţii va avea loc simultan prezentarea mai multor proiecţii de diporamă.

Lucrările vor fi prezentate de criticul de artă Ramona Novicov, iar expoziţia va fi deschisă oficial de preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art”, care va participa la eveniment şi în calitate de preşedinte al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Momentele muzicale vor fi susţinute de artiştii Cvartetului de coarde „Varadinum” din Oradea.

Expoziţia artiştilor fotografi Ada şi Mircea Albu, organizat sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 11 octombrie 2010, în zilele de lucru între orele 8:00 – 18:00. Intrarea este liberă.

This post was written by:

- who has written 4394 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult