Archive | octombrie 18th, 2010

Curs intensiv nou de artă fotografică la Oradea

Având în vedere succesul de care se bucură cursurile organizate de Clubul Fotografic Nufărul Oradea (CFNO), în  parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art Oradea, conducerile celor două asociaţii, au decis să organizeze, din această toamnă, un nou curs intensiv de iniţiere în tehnica şi arta fotografică, cu începere din data de 25 octombrie 2010, cu o durată de 30 zile (o lună).

Orele teoretice şi o parte a celor de practică,  vor fi susţinute la sediul Fotoclubului, în Sala Studio, din Palatului „Vulturul Negru” (Piaţa Unirii 2-4, etajul I), în zilele Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Centre sociale multifuncţionale noi în Oradea

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a aprobat, în şedinţa Comitetului Interministerial de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici la cele două proiecte sociale pentru tinerii proveniţi de la centrele de plasament, proiecte finanţate de  Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi bugetul local.

Obiectivul general al celor două proiecte este construirea şi dotarea corespunzătoare a unor centre sociale cu destinaţie multifuncţională pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

O nouă mostră de profesionalism media. Realitatea lucreaza doar dupa cum bate VÂNTU

Astăzi, 18.10.2010, Mediafax şi Impact News au făcut publice stenogramele mai multor discuţii care s-au purtat în ultima perioadă între Sorin Ovidiu Vântu şi jurnaliştii trustului pe care îl conduce (înţelegând că nu se mai poate face nimic, la aproximativ o oră de la apariţia stenogramelor pe Mediafax, acestea au apărut şi pe Realitatea). Aşa cum se putea observa şi cu ochiul liber, la Realitatea politica editorială nu o făceau managerii trustului sau jurnaliştii de acolo ci Sorin Ovidiu Vântu însuşi, prin telefon.

În general, în România, ca să rezişti ca publicaţie media ai nevoie de bani. Banii se obţin prin Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult