Categorized | Reportaj

Bogdanffy, ungurul. Fratele meu. Lecție de manipulare.

Am făcut lecții despre manipulare, în Facultatea de Jurnalistică. Trebuie să știi cum să faci o manipulare, ca să ajuți binele, uneori. Trebuie să știi cum se face, ca să nu cazi în rău. Trebuie să o recunoști, atunci când, în jurul tău, se ajunge la valențe grosolane ale interpretărilor, și să o denunți, de crezi în adevăr. Acest lucru e bine să se întâmple și acum, înaintea beatificării episcopului Bogdanffy Szilard. Pentru că e de văzut cum de se ajunge ca un om al credinței, care a sprijinit alți oameni, indiferent de naționalitate și credințe religioase, să nu mai poată fi văzut, acolo unde activase, în Oradea, drept ceea ce era: un om bun.  Atunci când o singură voce se aude, în timpul ceremoniei de ridicare la o treaptă superioară, a cuiva, în biserică, și spune ”nu”, la întrebarea ”vrednic este?”, e bine să te întrebi ce s-a întâmplat, și să nu lași lucrul acela nelămurit.

Acum vreo 10 zile merg la Oradea cu treburi și, printre altele, încerc să aflu mai multe despre episcopul Bogdanffy Szilard, care urmează să fie beatificat în această lună, în 30, și de care mai scrisesem și urma să mai scriu. Nu îmi era clar care era ziua morții sale. Citisem deja despre felul în care a fost numit episcop, despre scurtul timp pe care l-a petrecut, ca episcop, în libertate, despre anii de închisoare, despre mărturia credinței și a dragostei de aproape lăsată de acest om în închisorile prin care a trecut. Și despre anii de dinainte de ”măriri” citisem, despre nașterea lui, în  1911, când aici nu era România, despre botez și școală, despre Cruceni și Timișoara, studiile teologice din Oradea și Budapesta, hirotonirea din 1934, momentul 1939 și poliția secretă, arestarea lui, pentru că nu a dezvăluit tainele unui licean primite în timpul împărtășaniei, expulzarea lui, închisoarea. Mai apoi, unele publicații din Ungaria, după anexarea Ardealului de Nord la Ungaria, i-au ridicat în slăvi pe cei arestați în 1939. Și totuși, Bogdanffy nu avusese legătură cu ”eroii” aceștia, și istoria a consemnat, ulterior, acest fapt.

Biografie. În corsetul acelei istorii

În 5 aprilie 1949, Bogdanffy e arestat și are asupra sa ”scrisori compromițătoare”. Dar în 14 februarie 1949 fusese numit episcop, în secret, pentru eventualitatea că episcopul de Oradea şi de Satu Mare, Fiedler Istvan, va fi arestat. Poți cere unui preot catolic, unui episcop, să nu ofere Papei un portret al zonei pentru care a fost numit? Ar încălca însăși definiția funcției sale. Este aceasta trădare față de un teritoriu? Acolo era vorba despre încălcările drepturilor bisericii romano şi greco-catolice, despre naţionalizări, dizolvarea forţată a ordinelor călugăreşti, interzicerea predării religiei în şcoli, arestarea clericilor.

Erau acestea acte de spionaj împotriva sistemului? Nici măcar nu mi-am pus problema să o iau așa, atunci când am citit despre aceste repere ale biografiei lui Bogdanfgy. El și episcopul Fiedler se împotriveau unor nedreptăți. Și deveniseră indezirabili. La 24 februarie 1953, Procuratura Militară Oradea emite un ordin de arestare împotriva lui Scheffler Janos, care murise deja de aproape patru luni, şi  împotriva lui Bogdanffy Szilard, care bătea de patru ani închisorile țării, pentru acuzaţia de crimă de înaltă trădare.

Fragmente din sentinţa din aprilie 1953 emisă pe numele celor doi episcopi romano-catolici:

„S’a dat apoi cuvântul Procurorului Militar care în rechizitoriul său a cerut condamnarea inculpaţilor … arătând că inculpaţii în viaţa lor profesională au îndeplinit demnităţi importante şi datorită urei lor neîmpăcate împotriva cuceririlor clasei muncitoare din ţara noastră, se pun în slujba imperialismului american, pentru a le servi acţiunilor criminale de cotropire a popoarelor libere şi democratice. Această activitate criminală … condusă şi îndrumată de Vatican, prin Nunţiatura Papală din Bucureşti şi împuterniciţii săi, pe de o parte, iar pe de altă parte de reprezentanţii diplomatici ai Italiei la Bucureşti … Procesul de transformare a vieţii sociale, politice şi economice din ţara noastră, avântul şi lupta proletariatului din ţara noastră pentru construirea Socialismului, întâlneşte neîncetat rezistenţe din partea duşmanului de clasă, care pentru a induce în eroare securitatea statului nostru, îmbracă fel de fel de veşminte sub care se ascunde un sentiment de duşmănie la tot ce se cucereşte cu multe jertfe şi sacrificii. Procesul bandei de spioni şi trădători … scoate la iveală că reprezentanţii bisericii catolice, sub conducerea Nunţiaturii Papale de la Bucureşti, sub auspiciile acestuia au organizat o serie de servicii de spionaj în scopul vădit de a submina la adresa securităţii Statului nostru, culegând o serie de informaţiuni din domeniul vieţii sociale, politice şi economice a ţării … Aşa încât, faptele inculpaţilor Bogdanfi Constantin … de a fi ajutat şi cules informaţiuni din domeniile vieţii sociale, economice şi politice a ţării noastre informaţiuni care privesc în mod direct securitatea Statului nostru puse la dispoziţiunea inculpatului Scheffler Ioan, şeful reţelei de spionaj … sub incidenţa legii penale se califică complicitate la crima de înaltă rădare … Al treilea element constitutiv îl formează fapta principală delictuoasă. Aceasta rezultă din împrejurarea că inculpatul Scheffler Ioan îşi îndreaptă activitatea împotriva celor mai preţioase valori ale Statului nostru de democraţie Populară şi anume securitatea sa internă, trădează interesele Patriei, comiţând astfel cea mai cruntă neligiuire pe care o poate săvârşi un cetăţean al RPR, aşa cum prea bine spune Marele Stalin /Pentru cetăţenii Sovietici/. Este uşor de înţeles ce periculozitate socială poate rezulta din asemenea fapte, dacă ne aruncăm privirea asupra uriaşului şantier de construcţii din ţara noastră, la care îşi dau contribuţiunea lor toţi oamenii iubitori ai creaţiunii noi, pentru o viaţă liberă şi fericită, pentru pace, pentru construirea Socialismului. Procesul de transformare a conştiinţei umane în acestă perioadă se subliniează ca una din cele mai centrale activităţi ale Partidului şi Guvernului, deoarece la construirea Socialismului participă şi oameni cu conştiinţa încă infectată de principiile vieţii burghezo-moşiereşti, după câte se vede în opt ani de asemenea transformare inculpaţii nu s-au străduit câtuşi de puţin să-şi împărtăşască nimic din ceeace tezaurul culturii noastre Socialiste pune la dispoziţia muncitorilor din ţara noastră, aşa încât sancţiunea ce este aplicată pare a fi obiectivă şi necruţătoare … Legiferarea analogiei atât în URSS cât şi în ţara noastră, în perioada de trecere de la capitalism la Socialism s-a născut din necesitatea de a apăra Statul Socialist împotriva infracţiunilor contra revoluţionare, ea a permis şi permite în Statul nostru Democratic Popular să ia atitudine în faţa infracţiunilor născute din noi forme ale luptei de clasă, dând astfel posibilitatea instanţelor judecătoreşti să aplice toate rigorile legii penale, în vederea desvoltării şi consolidării cuceririlor revoluţionare ale Proletariatului din ţara noastră … Tribunalul în numele Poporului … hotărăşte cu unanimitate de voturi … condamnă pe inculpaţii 1.) Bogdanfi Constantin … la 12 (doisprezece) ani muncă silnică pentru complicitate la crima de înaltă trădare ….”

Citisem mai multe despre Bogdanffy decât comunicatele de presă primite de la Dieceza Romano Catolică de Oradea. Din portretul alb-negru pe care i-l știam, inițial, lui Bogdanffy, acesta a începu să mi se contureze în minte cu mai multe culori, prin fapte, atitudini, gânduri pe care le-a lăsat după el. Îmi construiam în minte personalitatea lui încet-încet, ca a unui om care a ajuns într-o postură extrem de aparte – după ce și-a apărat credința și a murit pentru ea, va ajunge cu nimb deasupra capului, într-o biserică. Tot ce citisem despre biografia lui se alinia într-o anume logică, pe care îți închipui că o are cel care a studiat o idee despre cum s-a răsucit istoria în acei ani.

Când știi cum s-au tot mutat granițe, în timp, în ultimele două milenii, cum au fost loviți de acest lucru oameni de toate etniile și credințele care și-au văzut pașapoatrele, indentitatea și chiar numele de familie schimbate, cum s-au găsit justificări pentru a se îngrădi și chiar interzice convingeri religioase, nu te miri de facerile și contrafacerile care au existat, în epoci mai  recente, pentru a îi zdrobi pe oamenii care s-au împotrivit aberațiilor. Te întristezi, doar.

Nu m-a mirat că Bogdanffy a fost acuzat de înaltă trădare, nu m-a mirat cum au fost manipulate momente anterioare din viața sa, declarații, apariții din presă care nu țineau de convingerile sale și de persoana sa, pentru că știm că scoaterea din context și alipirea a două sau mai multe fapte e o modalitate simplă și eficace de dezinformare, mai ales atunci când mobilul e clar. Așa că ce mă interesa mai mult, în vizita de atunci de la Oradea, era data morții episcopului Bodganffy.

Stupoare

M-a ajutat Vakon Zsolt, șeful cancelariei orădene, cu documentele Diecezei din Oradea, m-a ajutat mai încolo și episcopul Bocskei Laszlo, m-a ajutat un avocat din Germania cu date ale Diecezei din Timișoara, am constatat cu surprindere că datele de pe Enciclopedia Wikipedia nu erau corecte, privind ziua morții episcopului.  Nu era vorba despre 3 octombrie, ci de 1 octombrie.

Am discutat cu administratorul de pe Wikipedia despre acest lucru, am făcut schimbarea, atunci, seara, la Oradea, folosind faptul că am drepturi de scriere pe Wiki și că, de câte ori fac o schimbare, o argumentez și o documentez temeinic. Mi se părea important. Mi se părea o dovadă de respect pentru adevărul istoric și pentru chinurile unui om care a suferit pentru crezul său. Le spuneam celor din jur că ar fi păcat să nu facem ca ceea ce e adevărat să rămână, în legătură cu episcopul Bogdanffy, om cu suflet luminos, cum a rămas mărturia celor care l-au cunoscut, prin închisori și afară, să ajutăm măcar cu un strop ca datele despre el să fie corecte.

Dar… tot în acea seară, la Dieceza orădeană, am aflat un lucru urât. Într-un material al unei publicații din Oradea, episcopul fusese prezentat având alături  de nume patalamaua de spion.  Am citit textul cu ochi de ziarist. E plin de dovezi ale integrității morale și spirituale a episcopului. Explică, pe lângă, că lui Bogdanffy i s-a înscenat procesul prin care a fost condamnat ca trădător (înalt trădător, dacă se poate spune așa), fiind pedepsit pentru că nu a colaborat cu puterea, după modelul care fusese folosit și cu ierarhii greco-catolici.

Mai mult, aici se arată și că ”problema” din 1939 fusese clarificată, și că episcopul nu a avut o activitate anti-românească, fiind o persoană care a pus mare preț pe înțegerea dintre cei aparținând unor etnii și convingeri religioase diferite, care a ajutat și preoți români, și evrei, care a refuzat, plătind cu libertatea și viața, să-și lepede credința. Un material pozitiv față de Bogdanffy. Și totuși…

Manipularea ține, uneori, de virgule, de semne de întrebare, de ghilimele puse sau nepuse. Atunci, seara, în Oradea, munca mea îmi părea hilară și penibilă. Mă dădeam peste cap să găsesc documente care să îmi arate daca Bogdanffy murise în 1 sau 3 octombrie, sau să vedem dacă el a fost, inițial, episcop auxiliar sau nu… iar, lângă noi, cineva care părea că îi apreciază activitatea și i-o și studiase, folosea noțiunea de ”spion” într-un titlu care, desigur, crea o impresie precisă cititorului.

Mai apoi venea, ca intertitlu, o întrebare, care te făcea să te gândești dacă era vorba de beatificarea unui anti-român sau nu. Măcar aici nu mai era o opinie clar exprimată, a publicatiei, semnul de întrebare acordând circumstanțe atenuante. Și totuși, rămânea titlul. Cuvântul ”spion” care nu ființa între ghilimele. Ceea ce însemna că acesta este punctul de vedere al publicației. Punct care e greu de șters chiar de articolul care demonta, cu minuțiozitate, exact această afirmație.

Așa cum o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, cum zice o lege din lumea noastră, a ziariștilor, și titlul este cel care dă cel mai mare procent din felul în care este perceput un articol. Prin titlu poți să ridici, poți să dobori. Titlul acela a făcut ca ce realizasem, strânsesem, studiasem până atunci să pară, pentru acele momente, fără rost. Și iar, tristețea. De ce a trebuit să se întâmple așa? Un material bun cu un titlu manipulator, care dezinformează, nedrept, dărâmând efortul de a prezenta acest om între oameni așa cum a fost el, luminos – o pată.

Era, pur și simplu, eticheta poliției politice din acele vremuri, lipită de numele unui om care nu merita sub nici o formă o astfel de caracterizare. Și doare. Mă doare și pe mine, pentru că, așa cum spuneam, episcopul Bogdanffy a prins contur și culoare în sufletul și mintea mea, și îl consider un frate întru umanitate, nu contează că nu împărtășim aceeași credință, că avem diacritice ale unor etnii diferite în nume, că am avut, pentru o vreme, capitalele altundeva.

Umanitatea e o monedă forte, care trebuie să poată să circule în teritoriile inimii fără să sune niciodată calp. Și de aceea mă doare că pe fratele meu ungur, Bogdanffy, bunul întregului oraș Oradea, cel bun al vestului țării, cineva l-a mânjit, chiar dacă, ulterior, încerca să arate că mânjeala era magiun dulce, nu altceva…

Cu ochii la colegi

Am plecat tristă de la Oradea. Dar veneau alte evenimente, le-am urmărit, undeva a rămas, însă, acest semn de întrebare – de ce s-a întâmplat așa, de ce trebuia murdărit numele lui Bogdanffy? Pentru câteva ziare în plus vândute de pe tarabe?…

Am revenit vinerea săptămânii aceleia, cu vestea și pozele despre bannerele Bogdanffy care au ajuns și la noi, în Timișoara, pe Dom. Apoi, marți, exact acum o săptămână, i-am întâlnit pe episcopul Bocskei și pe vicarul lui, Fodor, la Timișoara, la episcopul nostru, Roos, la Dieceza Romano-Catolică de aici. Colegii timișoreni din presă îl respectă pe episcopul Roos, nu l-au uitat pe fostul lui vicar Bosckei, acum episcop, vin să afle de beatificarea de la Oradea, regăsesc printre cei din sală și oameni cu care m-am întâlnit la ceremonia prin care, anul trecut, în martie, Laszlo Bocskei a devenit Prea Sfințit.

Totul curge cordial până, poate, într-un punct, când îl întreb pe vicarul Fodor, mai vechi în dieceza de Oradea, cum de s-a ajuns la murdărirea numelui lui Bogdanffy la Oradea, cum de nu s-a putut prezenta din timp o explicație mai clară a momentelor vieții episcopului, astfel încât să nu se ajungă la astfel de interpretări. Dar, poate, nu am dreptate. Poate orice s-ar fi făcut, s-ar fi ajuns aici.

Ajung vineri, acum câteva zile, și la Oradea, la conferința de presă de aici, pentru colegii orădeni. Mai multă lume, interes parcă puțin mai mare, părintele Vakon îmi spune, după, că circa 70 la sută din ziariști erau din partea presei maghiare. Cunosc deja pe câțiva dintre cei ce vin ca presari de limbă română. Nu sunt dintre cei care ar manipula date.

Aștept întrebarea aceea anume, pe care o am de o vreme în cap. Ce spune episcopul stiu deja, întrebările ziariștilor așezați, cu scaun la cap, le știu deja, e firesc să existe așa, după niște ani de presă avem, toți, un anume flux al logicii, atunci când vrem să aflăm despre ceva. Aștept. Va întreba cineva despre ”spionajul” lui Bogdanffy? Iau câteva cadre cu cei din față, cu vorbitorii, episcopul prezintă și însemnele pe care le va folosi dieceza, explică despre diferențele dintre fericit și sfânt, spune cum va curge beatificarea, cine va veni, cum va fi. Benign.

Cadrele care mi se par mai interesante sunt cele de peste umarul preoților, cu colegii din presă. De ce nu întreabă nimeni pe față despre anul 1939, despre anul 1949? De ce nu ne asumăm gândurile, de ce nu încercăm să vedem, fiind cinstiți cu noi înșine, dacă am avut dreptate dau am greșit, cu ele, confruntându-le cu datele și părerile celorlalți?

Nimeni n-a întrebat ce voiam să aud a fi întrebat. Totul s-a terminat decent, cuminte. Nu e rău că e așa dar… gâlma?… Strădaniile noastre senine, oneste, puse în cumpănă de titlul acela defăimător?…

Lungul drum până la ghilimele

Verific presa, după eveniment. Găsesc un alt material, la aceeași publicație, care este scris extrem de decent, explicând, iar, în tonuri civilizate, cine a fost episcopul Bogdanffy, conform cu ceea ce am găsit și eu în istorie, în surse. Aceeași semnătură – coleg pe care îl știam după nume datorită unor materiale bine documentate și echilibrate privind Biserica Greco Catolică. De data aceasta, titlul poartă ghilimele, atunci când Bogdanffy e făcut, iar, spion. E un progres. Asta înseamnă mult, într-un titlu. Înseamnă că nu asta e pozitia oferită de redacție, crezul lor, ci e recunoașterea că s-a folosit o etichetă a vremii.

E o diferență mare dar, venind după titlul anterior, nu e decât o mulgere a unei dezinformări care a dat deja roadă. Păcat. Păcat de articolul bun care urmează, păcat de suferința lui Bogdanffy, de sufletul lui mare și chinuit prin închisori.

Înainte de conferința de presă de la Timișoara văzusem, la Liceul Gerhardinum, de la noi, laolaltă cu zeci de preoți catolici din Banat, filmul Diecezei de Oradea despre viața lui Bogdanffy.  Din, poate, puțin plictisiți, la începutul filmului, i-am simțit înfiorați, atunci când s-a ajuns la mărturia despre anii de închisoare, cei patru,la aberațiile de acolo. Cred că, atunci, și lor a început să le apară  altfel Bogdanffy, aproape de ei, altfel decât într-o poză alb-negru.

Tot atunci am sunat la preotul evanghelic  Eginald Schlattner, care este, de aproape două decenii, preot al închisorilor din România, deci și la Aiud, unde a murit Bogdanffy. Îmi spune, ca înalte dăți, despre experiența închisorii trăită de el, pentru că și el a fost închis ca ”mare trădător”, îmi spune de Aiudul de acum, de faptul că în capela de acolo țin slujbe, fără probleme, preoți de confesiuni diferite, că a găsit într-o zi, la avizier, o ”notă educativă” despre Ziua Regalității, în România, și s-a cutremurat.

Și-mi aduce aminte despre fostul șef al securității din Brașov, care l-a anchetat și pe el, când acolo era Orașul Stalin, și care,ulterior, a fost mutat ca și șef la Aiud: ”L-am văzut într-un material, la televizor, tolănit pe o canapea cu perne kitsch, vorbind despre Aiud și explicând că acolo n-a fost așa de rău, de parcă acolo ar fi fost un sanatoriu sau niște băi – dezgustător!”

Mă gândesc la cei care au mai fost numiți trădători, de sisteme – așa, și Maniu e un trădător, și Coposu, și Alexandru Todea. Putem folosi, fără să tresărim, aceste etichete legate de o felie nejustă de istorie, legate de numele lor, nerealizând pe ce perne ale kitsch-ului stăm? Putem murdări pentru un tiraj, dând cu furtunul, mai apoi? Se spală totul?

Din satul mureșan al mamei mele, Șomoștelnic,  a plecat un episcop greco-catolic, Vasile Cristea, de care puțini mai  vorbesc, azi.  A reușit să scape de prigoana comunistă, fiind dorit la Roma, unde a fost și rector la Colegiul Pio Romeno. În anul 1967, patriarhul ortodox de tristă amintire, Justinian, a evocat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican II: „Organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit…”. Oare asta l-ar face pe Cristea un ”trădător etern”? Oare asta ar face Colegiul Pio Romeno un loc al pierzaniei și ereziei? Oare asta l-ar face pe noul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, Excelenţa Sa Bogdan Tătaru-Cazaban, care a vizitat Colegiul Pio Romeno, în prezența episcopului unit al Oradiei, Virgil Bercea, un rătăcit de cauză?

Cuvintele, etichetele, lipsa atenției, jignirile de acest gen dor. Suntem cu câteva zile înainte de beatificarea lui Bogdanffy Szilard, un episcop, un preot, un om care a ajutat oameni. Nimbul lui nu a fost primit cu jurisdicție limitată, pentru a mijloci pentru romano-catolici, pentru orădeni unguri, pentru cei dintre Ioșia și Velența. E un fericit al tuturor, al Oradiei, al Vestului Țării, al celor de aici, al celor cu probleme, al celor cu bucurii, al celor cu credință. Parcă o mână de ziare vândute în plus e un câștig mult prea mic pentru a păta pe acest om care a fost fericit să moară pentru lumea întreagă.

Ramona Băluțescu

This post was written by:

- who has written 4383 posts on Presa Oradea.


Contact the author

2 Responses to “Bogdanffy, ungurul. Fratele meu. Lecție de manipulare.”

  1. ildico achimescu spune:

    Fabulos si frumos, Ramona! Bravo!!!

  2. calin spune:

    Frumos articol ! Felicitari !

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult