Archive | octombrie 24th, 2010

Încă mai puteţi trimite fotografii pentru concursul „Fotograful de Nuntă al Anului”

Aşa cum v-am mai anunţat, Asociaţia Euro Foto Art  în parteneriat cu Clubul Fotografic Nufărul din Oradea va organiza în premieră judeţeană, prima ediţie a Concursului judeţean „Fotograful de Nuntă al Anului”. Dacă cunoaşteţi deja condiţiile concursului şi premiile pe care le puteţi câştiga, trebuie să ştiţi că mai puteţi trimite fotografii doar până la data de 01.11.2010.

Manifestarea urmăreşte nominalizarea celor mai valoroşi fotografi de nuntă şi răsplătirea muncii lor de creaţie, cu diferite premii, constând din trofee, medalii de merit şi diplome. La concurs pot participa Read the full story

Posted in SocialComments (0)

FC Bihor învinge Alba Iulia şi egalează la puncte liderul

Sâmbătă de la ora 11:00 a avut loc la Oradea meciul de fotbal din etapa a trei a ligii secunde dintre FC Bihor Oradea şi Unirea Alba Iulia. Deşi, echipa din Alba a retrogradat nu de mult din Liga 1 în timp ce FC Bihor nu a terminat anul trecut pe un loc prea bun în Liga a 2-a, diferenţa dintre cele două echipe nu prea s-a văzut, meciul fiind tranşat în favoarea Bihorenilor de Adrian Mărkuş în minutul 84.

Orădenii au reuşit să preia conducerea abia în repriza a doua când Cristian Danci a înscris în poarta Unirii. Golul înscris de Read the full story

Posted in SportComments (0)

Citeşte zilnic Oradea Press şi poţi merge GRATUIT la Filarmonică

După cum ştiţi deja, portalul de ştiri Oradea Press în colaboarare cu Filarmonica de Stat din Oradea organizează un concurs special pentru cei care iubesc muzica de calitate. Trebuie doar să răspundeţi la o întrebare, să o trimiteţi pe adresa de e-mail concurs@oradeapress.ro şi noi vă rezervăm un loc pentru următorul concert al Filarmonicii. Atenţie! Doar primul răspuns trimis va câştiga, aşa că… noi vă sfătuim să vă grăbiţi.

Faptul că Oradea Press a ales să colaboreze cu Filarmonica de Stat din Oradea pentru acest concurs, nu este o întâmplare. Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Bunătatea cadrului didactic – „the road to hell”

Când ai copii eşti mereu preocupat de rezultatele pe care aceştia le obţin la învăţătură. Până la o vârstă destul de înaintată, nu există prea multe criterii în ceea ce priveşte pregătirea lor pentru tine, ca părinte, aşa că te axezi pe notele şi pe mediile pe care le au la şcoală. Examenele pe care copiii le dau sunt şi pentru tine motive de îngrijorare, de stres şi, de multe ori, de bucurie. Această situaţie o cunoaşte toată lumea, inclusiv cei care îţi pregătesc ţie copiii, profesorii. Ei sunt singurii care, dacă sunt pregătiţi aşa cum trebuie, cunosc adevărata valoare a copilului tău din punctul de vedere al materiei pe care o predau. Dacă fiul sau fica ta sunt buni, atunci şi el se bucură pentru că tu, părintele, scapi de un stres în plus şi copilul tău îţi dă motive de satisfacţie. Problema se pune, ce se întâmplă atunci când copilul tău nu este chiar atât de strălucit pe cât ar vrea profesorul şi părintele? Read the full story

Posted in EditorialComments (1)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult