Categorized | Editorial

Bunătatea cadrului didactic – „the road to hell”

Când ai copii eşti mereu preocupat de rezultatele pe care aceştia le obţin la învăţătură. Până la o vârstă destul de înaintată, nu există prea multe criterii în ceea ce priveşte pregătirea lor pentru tine, ca părinte, aşa că te axezi pe notele şi pe mediile pe care le au la şcoală. Examenele pe care copiii le dau sunt şi pentru tine motive de îngrijorare, de stres şi, de multe ori, de bucurie. Această situaţie o cunoaşte toată lumea, inclusiv cei care îţi pregătesc ţie copiii, profesorii. Ei sunt singurii care, dacă sunt pregătiţi aşa cum trebuie, cunosc adevărata valoare a copilului tău din punctul de vedere al materiei pe care o predau. Dacă fiul sau fica ta sunt buni, atunci şi el se bucură pentru că tu, părintele, scapi de un stres în plus şi copilul tău îţi dă motive de satisfacţie. Problema se pune, ce se întâmplă atunci când copilul tău nu este chiar atât de strălucit pe cât ar vrea profesorul şi părintele? Varianta normală şi „fair-play” ar fi ca profesorul să insiste, să îl noteze cu note proaste, să îţi creeze ţie ca părinte stres şi disconfort pentru ca, într-un final, copilul tău să fie nevoit să pună mâna pe carte. Din păcate, cei mai mulţi dintre profesori nu procedează aşa. Este adevărat, nici sistemul de învăţământ din România nu îi prea ajută, severitatea unui profesor fiind văzută cu ochi proşti de sistem şi taxată de toată lumea, inclusiv de colegi şi superiori. În plus, copilul se poate corecta pe parcurs, poate merge mai departe la o facultate specializată pe o altă disciplină decât cea pe care tu o predai şi la care el se dovedeşte a fi mai bun.

De ce, la urma urmei, i-ai băga cu forţa în cap copilului matematică la o secţie de uman sau la ce să te stresezi dacă el va face mai departe o facultate de educaţie fizică? Apoi, la ce să îţi pui părinţii în cap, să te trezeşti cu sesizări pe la direcor sau inspectorat (ştiţi, unii copii au părinţi pe treptele mai „înalte” ale societăţii şi reţelele comuniste de pile şi relaţii de pe timpul lui Ceauşescu nu s-au schimbat prea mult) când poţi, bine mersi, să îi dai o notă bună şi… să îl laşi în plata domnului.

Vedeţi de ce, ca profesor, este atât de dificil să iei decizia corectă? Copilul tău va trece prin gimnaziu şi apoi prin liceu ca „gâsca prin apă” iar apoi va ajunge la facultate, unde şi dacă este „prost ca noaptea”, prin concurs de dosare, la taxă, tot va intra. Va termina facultatea şi te vei mândri că ai un copil absolvent de facultate pentru ca, apoi, să te plângi de societate şi de incapacitatea ei de a „recunoaşte” şi a răsplăti „oamenii cu studii”.

Într-un târziu, dacă nu va pleca în Spania la cules de căpşuni, societatea asta „nedreaptă”, neavând alte variante, îl va pune şi pe el într-o funcţie importantă. Atât de importantă încât, încet-încet, ne vom duce cu toţii dracului. Asta este din păcate realitatea societăţii de mâine, o societate în care inginerii nu vor şti să facă un calcul de clasa a opta, doctorii nu vor cunoaşte de care parte se ţine bisturiul şi funcţionarii te vor scuipa ca la uşa cortului în loc să îţi zâmbească.

Şi totul porneşte de aici… de la incapacitatea profesorului de a-i da copilului tău nota 2, atunci când o merită.

This post was written by:

- who has written 4375 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Bunătatea cadrului didactic – „the road to hell””

  1. Oana D spune:

    cat adevar este in acest articol!!!!!!! daca l-ar citi si cine TREBUIE si ”stie sa citeasca” ar mai exista poate o speranta …
    FELICITARI !!!!!!!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult