După ce joi, Nicolae Manolescu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea, vineri, 19 noiembrie 2010, la aceeaşi Universitate vor avea loc două evenimente speciale. Primul dintre ele este Conferinta internationala „Situaţia Evreilor din Europa Centrală la sfârşitul celui de-al doilea război mondial 1944 – 1945”, iar cel de-al doilea, conferinţa susţinută de Teodor Meleşcanu despre globalizare.
Conferinta internaţională „Situaţia Evreilor din Europa Centrală la sfârşitul celui de-al doilea război mondial 1944 – 1945”, va începe de la ora 10:00 şi va avea loc în Sala „Nicolae Iorga” (V014, Campus II, parter, sediul Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale).
Conferinţa este organizată de Universitatea din Oradea, Primăria municipiului Oradea, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Comunitatea Evreilor din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetări Interdisciplinare, Ştiinţe Umaniste şi Sociale al Universităţii „Paul Valery”, „Şcoala de Studii Iudaice” din Franţa şi Departamentul de Istorie şi Cultură a Evreilor din cadrul Universităţii Rzeszow din Polonia.
Tot vineri, de la ora 16:00 în Aula Magnava avea loc conferinţa susţinută de Teodor Meleşcanu, care va vorbi despre „România în lumea globalizării”.