Archive | decembrie 15th, 2010

De sărbători, jurnaliştii orădeni se vor război cu RER, OTL, RAPAS, Primăria şi Compania de Apă

Ziua de vineri va fi una dedicată total fotbalului pentru amatori. Asta în condițiile în care Compania de Apă Oradea organizează, la Arena Antonio Alexe, pentru prima dată, turneul de fotbal rezervat acestei categorii, dotat cu Cupa Sărbătorilor de iarnă. După ce Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor sau Finanțele organizau astfel de întreceri la finalul fiecărui an, a venit rândul celor de la Compania de Apă să o facă și ei.

La ediția inaugurală au fost invitate să participe șase echipe și anume Read the full story

Posted in SportComments (0)

Joi, o zi cu două lansări de carte la Oradea

Zi specială pentru iubitorii de carte din Oradea. Mai întâi, de la ora 16:00, în Salonul Albastru al Hotelului Continental Forum Oradea, jurnalistul Florin Ardelean va lansa un volum de proză scurtă intitulat „Povestiri de duminică” iar apoi, de la ora 17:00, la librăria Gutenberg, Gheorghe Vidican va lansa volumul de poezie „Genunchii Tamisei”

Scriitorul şi jurnalistul Florin Ardelean îşi invită cititorii la o nouă lansare de carte. De data aceasta este vorba de un volum de proză scurtă Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Concert extraordinar de Crăciun, susţinut de corul Facultăţii de Muzică

Facultatea de Muzică a Universităţii Oradea, în colaborare cu asociaţia Kiwanis Art Oradea, organizează joi, 16.12.2010, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea, concertul de Crăciun „Veseleşte-te, Domn bunu!”, susţinut de Ansamblul Coral al Facultăţii.

Concertul va fi dirijat de conferenţiarul Evanthia-Maria Marta şi va avea în repertoriu Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

RER Ecologic în luptă cu zăpada, la Oradea

În urma căderilor de zăpadă de ieri, 14 decembrie 2010, începând de la orele 15:30, RER Ecologic Service a acţionat cu material solid antiderapant (sare şi nisip) pe arterele principale ale municipiului. Au fost împrăştiate 390 de tone de nisip, 240 de tone de sare şi 90 de tone de clorură.

Au fost utilizate 10 autospeciale pentru împrăştiere de material antiderapant, cantitatea de material utilizată fiind de 390 tone de nisip, 240 tone de sare şi 90 de tone clorură. De asemenea, în cursul zilei de azi se va acţiona Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult