Categorized | Editorial

Oradea Press la doi ani de la prima idee

Ştiu că pentru toată lumea anul trecerii spre 2011 este un an al bilanţului. Ce am realizat, ce nu am realizat, ce am fi putut realiza şi, mai ales, ce ne propunem să realizăm în anul care stă să înceapă. Niciodată paharul nu va fi plin, acolo unde sunt împliniri, este loc şi de mai multe şi acolo unde sunt neîmpliniri ne gândim că, cu puţin mai multă atenţie, le-am fi putut ocoli sau, măcar, ne-am fi putut pregăti pentru a le suporta mai bine.

În urmă cu aproximativ doi ani, aflasem cu tristeţe că Realitatea bihoreană se va închide. Eram trist pentru că nu apucasem să lucrez acolo decât un an de zile şi mă apropiasem foarte mult de colegi (probabil că mulţi dintre dumneavoastră înţelegeţi cât se poate de bine ce înseamnă oamenii din jurul tău, atunci când sunt de calitate). În plus, mă deranja dispariţia muncii mele. Poate că aţi apreciat sau nu aţi apreciat cotidianul Realitatea bihoreană dar pentru noi, cei care am lucrat acolo, era cel mai important membru al familiei, era produsul strădaniilor noastre de zi cu zi şi nu îl găseam cu nimic mai prejos decât alte cotidiene. Uneori însă, destinul tău şi al altor câteva mii de oameni (cei care alegeau zilnic să ne citească), se poate schimba sec. Cu o semnătură, aplicată în grabă pe o foaie, în timp ce vorbeşti la telefon.

S-a închis acel capitol aşa că noi, cei de acolo, a trebuit să ne găsim un alt loc de muncă. Atunci mi-a venit prima dată ideea acestui portal de ştiri. Ştiam că este greu pentru că porneam cu zero buget, pentru că trebuia să iau totul de la capăt fără niciun ajutor. În plus, chiar dacă în mare, este asemănător, jurnalismul on-line presupune şi anumite schimbări ale modului în care scrii materialul, structurezi textul sau alegi subiectele.

Am avut totuşi un mic salariu de început. Nouă luni de zile am primit ajutor de şomaj (450 de lei), bani cu care nu aveam nicio şansă să îmi fac reclamă. Singura reclamă pe care mi-am permis-o a fost (cam după un an de existenţă) Facebook şi Twitter. Dacă vă gândiţi la bani obţinuţi din publicitate… mai bine nu vă gândiţi.

Cu publicitatea, este un cerc vicios destul de complicat. Ai mulţi cititori ai şansa să ai şi reclamă, nu ai cititori nu ai de unde face rost de reclamă. Ori, atunci când îţi faci reclamă doar pe Facebook sau pe Twitter e cam greu să ai mulţi cititori. În plus, eu aveam când am început acest proiect aproape şase ani de presă dar nu lucrasem niciunde la departamente de publicitate aşa că habar nu aveam ce ar fi trebuit să fac.

Între timp am avut oferte şi de la alte instituţii media locale. Unele chiar avantajoase, dar m-am încăpăţânat să îmi continui proiectul cu toate riscurile de rigoare. Am avut şi noroc în unele privinţe. Deşi Realitatea nu mai exista, am beneficat de aceleaşi drepturi pe care le aveau colegii mei jurnalişti. Am fost chemat la conferinţe de presă, mi s-a solicitat prezenţa la diferite evenimente iar eu mi-am făcut munca, exact aşa cum mi-o făceam înainte.

Am doi ani de când scriu zilnic 3-4 materiale pe zi, plus un editorial pe săptămână. Tot la capitolul noroc aş putea să mai adaug şi câteva persoane care m-au susţinut necondiţionat şi au acceptat să mă ajute fără să primească nimic în schimb. Omul care a făcut ca Oradea Press să arate aşa cum arată astăzi este Ciprian Alexei. El a lucrat la design şi m-a învăţat toate lucrurile pe care ar trebui să le ştie un jurnalist care vrea să facă presă on-line.

Apoi, mai sunt trei colaboratori care m-au ajutat cu materiale fără nicio recompensă financiară şi cărora le-am fost, le sunt şi le voi fi mereu recunoscător. Prima este Ramona Băluţescu din Timişoara care mi-a trimis o serie de reportaje deosebite. În ceea ce priveşte sportul am avut mare noroc cu Lucian Popa, fostul meu coleg de la Realitatea, iar pe cultură, am primit câteva materiale de la Lia Tuns.

În afara acestui ajutor am încercat să îmi fac cât mai bine treaba. În fapt, o bună parte din dorinţa de a porni acest proiect s-a datorat concepţiilor mele despre presă. Întotdeauna am dorit să fac un anumit tip de presă, să îmi pot exprima liber ideile să aplic ceea ce credeam eu că trebuie aplicat într-un concept de presă şi să mă feresc de ceea ce consideram a fi deplorabil în presa pe care o vedeam în jurul meu. Dacă am reuşit sau nu, asta doar cei care au citit materialele de pe acest portal pot decide.

Cert este că la doi ani de la prima idee, aveţi o nouă sursă de informare la dispoziţie. Dacă mă uit în urmă, nu pot decât să fiu optimist. O să pun un pariu (să-i spunem pascalian) cu dumneavoastră. Haideţi să vedem, eu cât o să mai rezist să scriu şi dumneavoastră cât o să mai rezistaţi să mă citiţi.

Până una alta însă, la cumpăna dintre ani, vom ridica un pahar de şampanie şi pentru dumneavoastră, cititorii şi vă vom ura, din toată inima, un an nou plin de fericire şi de împliniri.

This post was written by:

- who has written 4287 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Oradea Press la doi ani de la prima idee”

  1. grigore tudorica spune:

    felicitari. tineti-o tot asa!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult