Categorized | Social

339 de locuri noi de parcare pe lista consilierilor locali din Oradea

În cadrul şedinţei de Consiliu Local de joi, 27 ianuarie 2011 urmează să fie supuşi aprobării indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie Amenajare parcări şi alei în zona Nufărului – Bumbacului – Constantin Noica – Ialomiţei –  P-ţa Nucetului. Prin această investiţie, municipalitatea doreşte crearea a 339 de locuri de parcare, pe o suprafaţă de 4.321 mp.

Totodată, investiţia presupune şi realizarea unor alei de acces în parcare în lungime de 904,75 m şi a unor trotuare noi – în lungime totală de 1.627 m. Lucrările vor viza şi extinderea canalizării pluviale cu 425 m şi a suprafeţei destinate zonei verzi cu 600 mp.

Valoarea totală a investiţiei este de 1.931.824 lei, iar durata de realizare este de 4 luni din momentul începerii lucrărilor.

Consilierii vor decide şi cu privire la extinderea parcării de Bernard Show

d

Tot la acest capitol se înscrie şi intenţia Administraţiei Imobiliare din Oradea de a demola rezervoarele de beton aferente Staţiilor de Hidrofor nr. 112 şi 845, cu scopul extinderii suprafeţei de parcare din zona străzii Bernard Show şi Constantin Noica.

Aceste rezervoare de apă sunt în acest moment dezafectate şi au fost preluate de către Administraţia Imobiliară Oradea de la S.C. Compania de Apă S.A.

Astfel, în şedinţa Consiliului Local de mâine, 27 ianuarie va fi supusă aprobării trecerea în domeniul public privat al municipiului Oradea a rezervoarele de beton aferente Staţiilor de Hidrofor nr. 112 şi 845. Totodată, se va supune aprobării demolarea acestora.

Municipalitatea a mai demarat o astfel de procedură – privind aprobarea demolării şi trecerea în domeniul public privat,  şi cu privire la rezervorul aferent Staţiei de Hidrofor nr. 839 de pe strada Peneş Curcanul.

După realizarea tuturor procedurilor, municipalitatea urmează să amenajeze spaţii destinate parcărilor, pe spaţiile ocupate până acum de aceste rezervoare dezafectate.

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult