Categorized | Cultură

„Întâmplări cu Scufiţa Roşie” – teatru şi bucurie pentru cei mici

Duminică, 30 ianuarie 2011, în sala de spectacol a Teatrului Arcadia, aplauzele şi zâmbetele micilor spectatori au bucurat sufletele actorilor care au pus în scenă pentru ei, începând cu orele 11:00,  piesa de teatru „Întâmplări cu Scufiţa Roşie”. Spectacolul a fost unul interactiv, actorii şi copiii luând parte în mod activ la eveniment.

Adaptare după binecunoscuta poveste „Scufiţa Roşie” a Fraţilor Grimm, piesa de teatru a tinerilor actori de la Teatrul pentru copii şi tineret Arcadia s-a bucurat de un public numeros, prichindeii prezenţi interacţionând cu actorii şi dovedind o cunoaştere a poveştii şi o atenţie sporită la cele întâmplate pe scenă.

Deloc sfioşi ci plini de îndrăzneală, copiii au intrat în atmosfera de poveste aplaudând, cântând sau ajutând personajele, dându-i o mână de ajutor chiar şi lupului ce se perinda pe la casa bunicuţei. Micul public a ales să comunice direct cu actorii, creându-se astfel o legătură deosebită între publicul spectator şi cei de pe scenă.

Regia piesei a fost semnată de Szele Vera, orchestraţia muzicală făcând parte din repertoriul trupei Beatles. Versurile şi vocile au aparţinut actorilor Florin Silaghi (lupul), Ioana Dagău (mama Scufiţei Roşii), Anca Turcuţ (bunica), vocea Scufiţei Roşii, tinerei dar talentatei Carina Chereji, elevă în clasa a VII – a la Colegiul Naţional Iosif Vulcan din Oradea, iar mânuirea îndrăgitei Scufiţe a fost opera actorului Alexandru Pop.

Spectacolul a fost jucat pentru prima dată în anul 1984 iar de atunci a cunoscut multe reprezentaţii, atât în judeţul Bihor cât şi în alte judeţe, fiind inclus chiar şi în programul Toamnei Orădene, interpretat pe scena din Oraşelul Copiilor.

Cei care nu au putut participa la spectacol în acest weekend, se pot bucura de o nouă reprezentaţie sâmbăta viitoare (5 februarie 2011), începând cu orele 11:00.

Mai multe informaţii despre spectacolele Teatrului Arcadia găsiţi AICI.

S.I.M.

This post was written by:

- who has written 4387 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult