Primăria municipiului Oradea organizează miercuri, 9 februarie 2011, ora 17:00, în sala Traian Moşoiu a Primăriei, dezbaterea publică pe tema proiectului bugetului local pe anul 2011. Sunt aşteptaţi toţi cei care, prin propuneri şi sugestii, pot contribui la îmbunătăţirea acestui proiect.
Municipalitatea a pus la dispoziţie pentru toţi orădenii „Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011” şi se aşteaptă ca la întâlnire să vină toţi cei care sunt interesaţi de soarta comunităţii locale.
Şedinţa va începe la ora 17:00, miercuri, 9 februarie 2011. Proiectul Bugetului pe 2011 poate fi consultat şi AICI.