Categorized | Social

Expoziţie de mărţişoare la Colegiul Naţional Mihai Eminescu

1 Martie a fost o zi specială pentru elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea, simbolizând nu doar prima zi de primăvară ci şi o zi dedicată tinerilor cu nevoi speciale. În incinta Colegiului la etajul I s-a desfăşurat o expoziţie de mărţişoare cu vânzare.

Elevele Raluca Munteanu, Oana Pelea, Gherman Nicoleta şi Dozsa Noemi sub îndrumarea profesorului Cadar Ioan au organizat o expoziţie inedită de mărţişoare, menită să arate colegilor, şi nu numai, cât de creatoare şi iscusite pot fi mâinile tinerilor cu nevoi speciale.

Astfel, suporturile tradiţionale de expunere a mărţişoarelor au fost înlocuite cu patru umbrele colorate pe care au fost aplicate mărţişoarele, fiecare elevă având responsabilitatea de a-şi atinge scopul suprem: vânzarea tuturor mărţişoarelor în vederea strângerii cât mai multor fonduri.

Acţiunea, desfăşurată în cadrul colegiului orădean, s-a dorit a fi o dovadă a potenţialului unor tineri care de cele mai multe ori sunt marginalizaţi de societatea în care trăiesc şi, totodată, o încercare de integrare a tinerilor prin munca realizată.

Expoziţia a fost declarată un succes, mărţişoarele expuse au fost în totalitate vândute, iar banii strânşi se vor îndrepta către Centrul de Educaţie Incluzivă Nr. 1 din Oradea şi Centrul de zi „Iedera”.

În cazul în care încă mai aveţi de oferit mărţişoare şi doriţi să îi ajutaţi pe aceşti tineri, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” găzduieşte până pe data de 8 Martie 2011 Expoziţia de mărţişoare cu vânzare a Centrului pentru copii şi tineret cu sindromul Down Oradea. Pentru mai multe informaţii AICI.

SIM

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult