Categorized | Sport

Judoka Podelenczki şi Farcaş medaliaţi la naţionale. Aruncătorii orădeni au stabilit noi recorduri judeţene

Laboratorul de medalii la nivel naţional, cum este denumit Liceul cu Program Sportiv Bihorul Oradea, pentru numeroasele titluri naţionale în discipline sportive, continuă să producă. De astă dată a fost rândul celor de la judo şi atletism să împodobească salba de medalii. Şi nu oricum, când aveau o concurenţă deosebită din partea altor sportivi cel puţin la fel de bine pregătiţi.

La obişnuita conferinţă de presă, conducerea LPS Bihorul Oradea, Dan Matei şi Lucian Stance, director şi respectiv director adjunct, au făcut cunoscute noile titluri de campioni naţionali ale elevilor orădeni.

Astfel judoka de la LPS Bihorul – Liberty Oradea au participat la Campionatele Naţionale individuale Under 23, tineret, de la Iaşi. Aflaţi la primul lor concurs în calitate de juniori, doi dintre sportivii locali au avut o comportare meritorie. Astfel, Lorena Podelenczki a reuşit să-şi adjudece titlul naţional la categoria 70 de kilograme.

Mult mai tânără decât adversarele, orădeanca s-a autodepăşit şi a triumfat meritat. La categoria 60 kilograme, Farcaş Bertalan, şi el mult mai tânăr, a reuşit în cele din urmă să-şi adjudece medalia de bronz.

Cei doi se pregătesc pentru a participa la Campionatele Naţionale individuale de juniori care va fi şi un criteriu de selecţie pentru lotul naţional al României. De asemenea, în urma rezultatelor pozitive şi-au anunţat participarea la mai multe etape de Cupe Europene în lunile ce vor urma.

Cei doi judoka medaliaţi naţionali sunt pregătiţi de Aurelian Fleics şi Alexandru Goncearenko.

Ioana Bologa şi Andrei David campioni la primul an de categorie

.

În urmă cu câteva zile, municipiul Bacău a găzduit întrecerea naţională de aruncări lungi, principala competiţie în acest anotimp. Cum era de aşteptat, juniorii III Ioana Bologa şi Andrei David au devenit ambii campioni naţionali la aruncarea suliţei.

Pregătiţi de Liviu David, cei doi au stabilit şi noi recorduri judeţene după aruncări care au măsurat 31,75 m la feminin şi respectiv 57,16 m la masculin. În cadrul aceluiaşi concurs dar la copii, Mark Pop a devenit vicecampion naţional de copii I după o aruncare de 32,09 m.

Tot la copii III s-a evidenţiat orădeanul Richard Urs campion la biatlon, antrenor Alin Vaşadi dar şi Paul Huciu şi Denisa Lungu (nimeni alta decât fetiţa lui Alexandru Lungu, antrenor al secţiei de judo a CSM Oradea) ambii la săritura în lungime, terminând competiţia pe treapta a doua a podiumului. De menţionat că aceştia din urmă sunt pregătiţi de Mariana şi Virgil Preda.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4349 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Judoka Podelenczki şi Farcaş medaliaţi la naţionale. Aruncătorii orădeni au stabilit noi recorduri judeţene”

  1. Dana Faina spune:

    Felicitari, Rici!! Ne mandrim cu tine!!!!!!!!!!

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult