Categorized | Sport

Succesul asigură continuitatea. Sâmbătă ora 11:00, Stadionul Iuliu Bodola, FC Bihor – ACU Arad

După două etape în care au acumulat patru puncte, roş-albaştri se află în faţa unui test mai puţin dificil, dacă luăm poziţiile celor două formaţii în clasament. Dacă arădenii se luptă cu disperare pentru a evita retrogradarea bihorenii se află pe un drum ascendent cu dorinţa de a urca în clasament, ei fiind înaintea etapei de azi pe poziţia a patra.

Sâmbătă, începând cu ora 11:00, Stadionul Iuliu Bolola va găzdui partida din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a. Se vor întâlni FC Bihor şi ACU Arad, două formaţii cu obiective total diferite.

În mod normal orădenii nu trebuie să-şi facă probleme şi sunt obligaţi să se impună în dauna unui adversar cu foame mare de puncte care în primele două etape nu a câştigat nici măcar unul. Gheorghe Ghiţ antrenorul formaţiei din municipiul de pe Crişul Repede nu are probleme de lot, doar Cristian Cigan acuzând o uşoară entorsă, dar se speră în recuperarea lui până la ora jocului. Va reintra şi fundaşul Cosmin Iuhasz care şi-a ispăşit etapa de suspendare.

De partea cealaltă arădenii conduşi de pe banca tehnică de şteianul Costel Bogojel au în lot mai mulţi jucători din judeţul Bihor printre care Ciprian Roşca sau Zeno Bundea. Din păcate pentru ei situaţia este una extrem de complicată fiind obligaţi să nu piardă pentru a mai spera la o salvare in extremis de la retrogradare.

Fără doar şi poate, ambele formaţii nu au în gând decât câştigarea punctelor care pe viitor vor conta extrem de mult în economia clasamentului.

Începând din această săptămână gruparea roş-albastră are în staff-ul tehnic şi un nou director tehnic în persoana lui Maurizio Pellegrino. Italianul în vârstă de 45 de ani a fost antrenor la mai multe grupări italiene din Serie C1, printre care şi Padova (2005-2007) sau Catania (2001-2003), cu aceasta din urmă reuşind să promoveze în Serie B. Ultima echipă pregătită a fost SS Cassino din Serie D în sezonul 2009-2010. Anul trecut a intrat în posesia licenţei PRO UEFA, printre colegii de curs numărându-se nume cunoscute precum Florin Răducioiu, Giuseppe Signori sau Paolo Di Canio.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă formată din: Constantin Cornel Făniţă (Timişoara) – Fodor Joszef (Od. Secuiesc), Monica Rigo (Cluj-Napoca). Rezervă: Teodora Albon (Cluj-Napoca). Observatori: Costin Toma (Piatra Neamţ) şi Costin Dan (Zalău).

Celelalte partide ale rundei se vor desfăşura după programul: Politehnica Iaşi – Dacia Mioveni, CSM Râmnicu Vâlcea – Voinţa Sibiu, UTA Arad – Mureşul Deva, FC Argeş – ALRO Slatina, Unirea Alba Iulia – Petrolul Ploieşti. Arieşul Turda şi Gaz Metan CFR Craiova vor avea etapă liberă.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4374 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult