Categorized | Social

Speciliaştii de la Protecţia Mediului Bihor au verificat locurile de hibernare ale liliecilor

În cadrul proiectului „Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău” specialiștii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor au vizitat peșterile din arealul proiectului pentru a verifica locurile unde liliecii s-au retras pentru timpul hibernării.

Proiect este cofinanţat de Comisia Europeană, în colaborare cu Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România (A.P.L.R.), beneficiarul proiectului fiind Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor.

În fiecare an, în cursul lunii octombrie, liliecii caută un loc adecvat pentru timpul ierni. Ei intră în adâncurile peșterilor, sau în alte locuri subterane (mine închise, pivnițe), unde găsesc condiții bune pentru hibernare (temperatură scăzută constantă, umiditate înaltă a aerului).

Un loc  corespunzător și semnificativ poate „aduna” lilieci dintr-o suprafață mai mare, astfel evaluarea peșterilor adecvate arată o imagine destul de bună despre populația de lilieci a zonelor mai extinse. Deoarece liliecii trăiesc în habitate variate, prezența, numărul speciilor și exemplarelor e un indicator seminificativ asupra biodiversității unei arii.

Specialiștii proiectului au verificat în cursul iernii în total 47 de peșteri, și au fost identificate 20 de specii de lilieci, iar numărul exemplarelor numărate și estimate se ridică la 110 mii.

Protejarea liliecilor în timpul hibernării este foarte importantă, deoarece în timpul iernii se adună într-o peșteră mai multe specii dintr-o arie, și afectarea lor în repetate rânduri poate aduce la moartea exemplarelor. Cea mai gravă tulburare este turismul necontrolat, iluminarea, traseele necorespunzătoare în peșteri și vandalismul.

This post was written by:

- who has written 4273 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Needucați, indolenți sau complici? Cum ar trebui să ne raportăm la PSD-iști?

Nu toți sunt condamnați pentru fraudă electorală, nu toți merg la vânătoare cu Țiriac, nu toți înjură ziariști sau debiteză obscenități în fața femeilor. Nu toți se laudă că au mitraliere acasă, nu toți vin la muncă cu mașini de zeci de mii de euro, nu toți truchează licitații. Alături de ei, într-o țesătură fină, sunt vârstnici vulnerabili și copii neștiutori, tineri plini de elan și medici cu halate rupte în coate pe băncile universităților. Exact cum militanții Statului Islamic își făceau „cuiburi” în școli și grădinițe ca să nu îi poată găsi rachetele inamice fără a face victime nevinovate. Cum poți tu, univeresitar cu lucrări științifice de valoare să nu vezi că Daea sau Dăncilă sunt, după toate defenițiile, analfabeți funcționali? Asta este meritocrația în care îți dorești să trăiască copiii tăi? Cum poți să nu vezi clar că legile justiției sunt modificate ca să servească unui om sau unui grup de oameni? Și nu o lege, ci mai multe legi, cu același target? Cum poți să te mulțumești cu 60 de km de autostradă pe an? Și dacă continui să faci parte din așa ceva, cum ar trebui eu și ceilalți care vrem să trăim într-o țară condusă de oameni competenți, cu legi care să îi bage pe cei care fură în pușcărie și în fața cărora să fim toți egali și cu drumuri decente pe care să putem circula, cum ar trebui să ne raportăm la tine?

Citește mai mult