Categorized | Oradea

Ioan Mang critică boicotul făcut de colegii din Comisia pentru învăţământ

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României nu şi-a putut desfăşura marţi, 29 martie, activitatea din cauza lipsei cvorumului de şedinţă. Din cei 11 membri ai comisiei au absentat nemotivat şase senatori (PDL, UDMR şi Grupul Mixt) deoarece pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat Raportul suplimentar privind proiectul Legii Educaţiei Naţionale. Senatorul bihorean Ioan Mang, membru al comisiei, califică gestul colegilor săi drept unul de dispreţ faţă de profesori, elevi şi părinţi.

Preşedintele PSD Bihor şi-a făcut publică poziţia prin intermediul unui comunicat de presă remis opiniei publice.

„A nu te prezenta la lucrările comisiei când pe agenda de lucru se află un proiect de lege atât de important este un gest de dispreţ faţă de dascălii din România şi faţă de beneficiarii sistemului de învăţământ: elevii şi părinţii acestora. Este ruşinos că unii dintre colegii noştri senatori au pus mai presus interesul partidelor politice din care fac parte, decât interesul învăţământului din România.

Nu înţeleg această atitudine de laş din partea PDL, UDMR şi Grupul Mixt. Având majoritate în Comisie, ei ar fi putut adopta, dacă ar fi dorit, un raport suplimentar negativ la proiectul de lege şi astfel ar fi încheiat dezbaterile.

Colegii noştri au preferat însă să adopte o atitudine duplicitară: sunt conştienţi de răul pe care îl produce Legea Educaţiei asumată de Cabinetul Boc, dar nu au curajul de a-şi asuma o poziţie publică împotriva Guvernului. Tocmai de aceea, preferă să nu se prezinte la şedinţele de lucru ale Comisiei. Boicotând activitatea noastră, nu dovedesc decât un singur lucru: lipsa încrederii şi a unităţii în cadrul Coaliţiei de guvernare.

Fac apel la colegii mei senatori pentru a se reîntoarce la lucrările Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Avem obligaţia morală de a debloca activitatea şi de a finaliza în cel mai scurt timp raportul aflat în lucru. În ceea ce priveşte decizia plenului Senatului, am convingerea că majoritatea colegilor senatori vor găsi înţelepciunea necesară pentru a da un vot favorabil proiectului nostru de lege”

se precizează în comunicatul remis de cabinetul senatorului Ioan Mang.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4215 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult