Archive | aprilie 1st, 2011

Amatorii pregătiţi pentru o nouă competiţie. 32 de echipa participă la prima ediţiei a Campionatului Municipal

Mult aşteptatul moment în care echipele de amatori să participe cu regularitate în cadrul unei întreceri organizate de fotbal, special pentru ei, a ajuns la ora startului. Cert este că în continuare, noua Bază Sportivă Tineretului din Oradea, cu cele şase terenuri sintetice este gata de start. În aceste condiţii, sâmbătă şi duminică, vor avea loc partidele din cadrul etapei inaugurale a Campionatului Municipal, întrecere rezervată special amatorilor. La startul primei ediţii s-au aliniat 32 de echipe împărţite în două grupe pe criterii valorice şi de performanţă.

Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare pe durata unui întreg campionat, o echipă fiind alcătuită din 5+1 jucători, plus rezervele. Read the full story

Posted in SportComments (0)

Cei mai buni artişti fotografi ai Salonului Internaţional „Eurofotoart” 2011 vor fi medaliaţi

La sfârşitul acestei săptămâni, va avea în sala Studio a Palatului „Vulturul Negru” din Oradea, jurizarea lucrărilor primite pentru ediţia a III-a a Salonului Internaţional „Eurofotoart” 2011. Pentru această ediţie a Salonului Internaţional organizatorii au primit peste 2100 de imagini alb-negru şi color, realizate de artişti fotografi din mai multe ţări europene, precum şi din Japonia, Australia, Vietnam, Sri Lanka şi India.

Din juriul internaţional, prezidat de artistul fotograf Ştefan Toth A.FIAP, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, vor face parte artiştii Branislav Brkic E.FIAP (Serbia), Géza Seres A.FIAP (Ungaria), Vasile Paladean (Ucraina) şi Géza Lennert Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Meciul care decide soarta localnicilor. Sâmbătă, ora 18:00, CSM Oradea – CS Otopeni. Intrarea liberă

Încă de la startul returului, cei implicaţi în secţie de baschet masculin a CSM Oradea, nu doreau ca ultimul joc să fie cel decisiv. Proverbul „de ce ţi-e frică nu scapi” s-a adeverit însă în cazul baschetbaliştilor orădeni. Vorbim aici de posibilitatea ratării play-off-ului la finele unui singur joc. CSM Oradea se află la doar 40 de minute de o performanţă de care au dovedit că sunt capabil în cele douăzeci şi nouă de etape. Acum, din păcate pentru ei, un insucces le-ar nărui toate şansele.

În cursul după-amiezii de sâmbătă se vor desfăşura partidele din cadrul ultimei etape a sezonului regulat la baschet masculin Read the full story

Posted in SportComments (0)

Iosif Vulcan sărbătorit cum se cuvine de Rock Filarmonica Oradea

Casa de cultură a municipiului Oradea a găzduit, joi 31 martie 2011, de la orele 19:00, aniversarea a 170 de ani de la naşterea lui Iosif Vulcan. Un eveniment marca Rock Filarmonica Oradea, sprijinit de revista Familia şi autorităţile locale.

La împlinirea a 170 de ani de la naşterea cărturarului, Rock Filarmonica Oradea, alături de revista Familia şi alţi iubitori ai muzicii şi literaturii, după o vizită iniţială în decursului zilei de 31 Martie 2011 în localitatea Holod Read the full story

Posted in CulturăComments (0)

Proiect de 973.556,31 de lei pentru promovarea turismului cultural în Oradea

Oamenii de la Primăria Oradea care se ocupă de proiecte europene par a nu dormi niciodată. Ultima ispravă a acestora o reprezintă câştigarea unui proiect în valoare de 973.556,31 lei pentru promovarea turismului cultural din municipiu. Proiectul are o durată de 2 ani şi are ca obiectivul general promovarea potenţialului turistic românesc, iar în particular, a turismului din aria municipiului Oradea.

Proiectul a fost contractat de către Primăria Oradea în parteneriat (organism intermediar) cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Obiectivul general al acestui proiect este Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult