Archive | aprilie 5th, 2011

Fotbaliştii amatori din Oradea au debutat oficial în competiţie. 32 de echipe vor lupta pentru titlul municipal

La finele săptămânii trecute au avut loc primele partide din cadrul Campionatului Municipal, întrecere rezervată special amatorilor. La startul primei ediţii s-au aliniat 32 de echipe împărţite în două grupe pe criterii valorice şi de performanţă. Cum era de aşteptat echipele cu pretenţii şi tradiţie au început cu dreptul, între acestea aflându-se Malaria, Aeroport, Maros sau AEK.

Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare pe durata unui întreg campionat, pe cele cinci terenul în aer liber plus cel din balon, omologate cu gazon FIFA şi UEFA Read the full story

Posted in SportComments (0)

Primăria continuă amenajarea spaţiilor verzi din Oradea

Primăria municipiului Oradea a început în luna martie amenajarea a 20 de zone verzi din oraş, lucrările constând în săpat, transport pământ vegetal, însămânţare gazon, plantare de arbori, arbuşti şi flori. Până în prezent au fost plantaţi 522 de arbori ornamentali

Zonele în care s-au făcut plantări sunt: Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Bihoreanca Larisa Florian medaliată cu bronz la Kiev

Judoka bihoreni reuşesc calificări succesive la fazele finale ale naţionalelor. Orice sportive, când urcă pe drumul performanţei, este obligat să facă anumite sacrificii. Şi cum e normal, prima dată îşi doreşte să fie cel mai bun din ţara lui. Doar o mentalitate sănătoasă îl îndeamnă să fie cel mai bun la nivel european sau chiar mondial. Ajuns acolo, sportivul trăieşte o satisfacţie enormă şi abia atunci îşi poate da seama dacă sacrificiile lui au meritat.

Două dintre judoka de viitor ale ţării, care cu siguranţă vor obţine şi pe viitor rezultate însemnate la nivel european sau mondial, sunt surorile Florian Read the full story

Posted in SportComments (0)

Turiştii sunt aşteptaţi să admire Oradea şi de la înălţime

La începutul acestei săptămâni, luni, 04.04.2011, municipalitatea a redeschis pentru turiştii care vor să vadă oraşul de la înălţime, Turnul Primăriei. În primele 2 zile s-au înregistrat deja aproape 100 de vizite iar în zilele următoare se anunţă o creştere a acestui număr. Asta pentru că, timp de două luni, accesul în Turn va fi gratuit, urmând ca din iunie să se perceapă o taxă de 5 şi 3 lei pe persoană, în cazul grupurilor organizate, mai mari de 10 persoane.

În cursul zilei de luni aproximativ 50 de persoane au vizitat Turnul Primăriei, în timp ce pentru marţi au fost programate alte 40 Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult