Categorized | Social

Spitalul Judeţean Bihor va prelua Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal

Municipalitatea orădeană a hotărât ca actualul Compartiment pentru Primirea Urgenţelor din cadrul Spitalului Municipal să fie desfiinţat, iar activitatea sa să fie preluată de către Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean. Decizia a fost făcută publică marţi, 12 aprilie, într-o conferinţă de presă, de către primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan.

Edilul a început conferinţa prin a-i mulţumi doctorului Hadrian Borcea, medic şef UPU – SMURD Bihor, pentru soluţiile găsite pentru funcţionarea unitară a urgenţelor în Oradea.

Conform municipalităţii, prin măsura luată se urmăreşte realizarea unei structuri care să permită o asistenţă integrată a tuturor situaţiilor impuse de asistenţa medicală de urgenţă.

Toţi pacienţii critici, care au funcţiile vitale afectate vor fi aduşi în UPU, care are capacitate de evaluare, inclusiv imagistică, necesară pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului de urgenţă.

„Începând cu 1 iunie, pacienţii vor fi asistaţi doar la nivelul UPU, iar la Compartimentul pentru Primirea Urgenţelor se va asigura un punct de lucru – exterior Spitalului Municipal”

a declarat Hadrian Borcea.

Ca urmare a acestor măsuri, va avea loc o reducere a posturilor administrative şi de coordonare, lucru care va duce la o diminuare a costurilor, dar şi la coordonarea unitară a asistenţei medicale de urgenţă.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4383 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult