Categorized | Social

Arborii care au fost plantați în Oradea și nu s-au prins vor fi înlocuiți

La sfârșitul acestei săptămâni, mai precis vineri, 6 mai 2011, Primăria Oradea prin a finalizat acţiunea de verificare a stării de sănătate a arborilor şi arbuştilor plantaţi în cadrul campaniilor din toamnă și primăvară. S-a constata că din cei 1.200 de arbori plantați 55 nu s-au prins, motiv pentru care aceștia vor fi înlocuiți, pe cheltuiala firmelor care i-au plantat.

În urma acestei acţiuni, specialiştii Direcţiei Tehnice au transmis firmelor specializate: S.C Adenandra, S.C. Paniman şi S.C RER Ecologic Service (firme care au şi plantat arborii) notificări în vederea luării măsurilor de înlocuire a arborilor uscaţi.

Din cei 1200 de arbori verificaţi, se vor înlocui un număr de 55 de arbori (care după plantare nu au pornit în vegetaţie). Înlocuirea acestor arbori va fi făcută în cadrul campaniei de plantări de toamnă din acest an, de către cele trei firme menţionate mai sus, pe cheltuiala lor.

Totodată, au fost verificaţi şi arborii plantaţi prin acţiunile de voluntariat (aproximativ 5000 de arbori), constatându-se că în proporţie de 80% au pornit în vegetaţie. Urmează, ca municipalitatea să înlocuiască restul de arbori (cei uscaţi) cu arbori de la pepiniera RAPAS, în cadrul plantărilor de toamnă.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4408 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult