Categorized | Cultură

De Ziua Europei, două expoziții de artă fotografică la Oradea

A devenit o tradiţie ca în cadrul manifestărilor oficiale dedicate Zilei Europei să fie vernisate în Oradea, Saloanele Internaţionale de Artă Fotografică, având ca generic Eurofotoart. Aşa se va întâmpla şi în acest an, când va vernisată ediţia a III-a a salonului internaţional. Evenimentul şi înmânarea festivă a premiilor va avea loc luni, 09 mai 2011, la ora 11:00 în Galeria Euro Foto Art din Oradea, respectiv la ora 13:00, în holul de sus al Primăriei.

Pentru această ediţie organizatorii au primit 2.336 lucrări alb-negru şi color din 33 ţări ale Europei, Asiei şi Australiei. Un juriui internaţional prezidat de artistul fotograf Ştefan Tóth, preşedintele Asociaţiei Euro Foto Art şi a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi format din cei mai reunimţi creatori din Serbia, Ucraina şi Ungaria au selecţionat, pentru salon, 201 lucrări alb-negru şi color, din care au acordate cele 12 medalii, respectiv cele 24 de menţinui speciale ale FIAP şi AAFR.

Artiştii fotografi din România au avut o prestaţie bună la această ediţie a salonului internaţional, obţinând în total un număr de 3 medalii şi 6 menţiuni.

Cele mai bune rezultate au fost obţinute la categoria color, în care medalia de aur FIAP, a fost conferită artistului fotograf Marius Vasiliu-Corvin, din Gura Humorului, iar cea de bronz artistului fotograf Kovács László Attila din Sf. Gheorghe.

O surpriză a constituit-o medalia de argint AAFR, obţinut de tânara absolventă a cursului de fotografie din oradea Damian Denisa-Mirona, cu lucrarea „Viziune”. Cele 6 menţini obţinute de artiştii fotografi din România au fost: Balási Csaba E.FIAP/g din Miercurea Ciuc, Bistriceanu Gabriel din Oradea, Hlupina Cornel din Jilava, Posán Ludovic din Marghita, Essig Kacsó József din Cluj Napoca şi Vasiliu Marius din Gura Humorului.

Lucrările acceptate şi cele premiate vor fi expuse în Galeria Euro Foto Art din Piaţa 1 Decembrie, respectiv în holul de sus Primăriei Municipiului Oradea.

Catalog în tiraj redus

Vernisajul salonului internaţional şi înmânarea festivă a premiilor va avea loc luni, 09 mai 2011, la ora 11:00 în Galeria Euro Foto Art din Oradea, respectiv la ora 13:00, în holul de sus a Primăriei Municipiului Oradea, la care au fost invitaţii oficialii locali şi judeţeni.

Lucrările vor fi prezentate de criticul de artă Ramona Novicov, iar Salonul internaţional va fi deschis oficial de către artistul fotograf Ştefan Tóth. Cu această ocazie va fi lansat şi catalogul editat pentru acest eveniment. Asociaţia Euro Foto Art din Oradea, regretă faptul că şi de această dată, Proiectul cultural înaintat la Primăria Municipiului Oradea a fost subapreciat şi respins, motiv pentru care şi catalogul din acest an a fost editat într-un tiraj redus doar de 500 de exemplare şi intr-o formă austeră.

Momentele muzicale ale vernisajelor vor fi oferite de către artiştii Cvartetului de coarde Varadinum din Oradea. Organizatorii salonului internaţional invită pe această cale pe toţi iubitorii artei fotografice, să participe la vernisajele ce vor avea loc, în cadrul manifestărilor dedicate sărbătorii Zilei Europei în municipiul Oradea.

Lucrările expuse vor rămâne la dispoziţia publicului vizitator timp de o lună, la Galeria Euro Foto Art din Oradea, în zilele de lucru, între orele 8:00 – 19:00, iar în holul de sus a Primăriei Municipiului Oradea, în ziele de lucru, între orele 09:00 – 16:00. Intrarea la ambele săli este gratuită.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4383 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult