Archive | mai 9th, 2011

Orădenii Adrian Roşca şi Florin Lupaş triumfă în prima etapă a triatlonului de forță

În cursul dimineţii de sâmbătă a fost organizată în municipiul Oradea, prima etapă a „forţoşilor” care au concurat într-un cadru organizat. Totul s-a realizat cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Culturism Bihor, în colaborare cu Direcţia pentru Sport şi Tineret Bihor. Astfel sala de culturism din incinta Casei Tineretului din Ioşia a găzduit prima etapă a Triatlonului de forţă, desfăşurat an de an. Şi în acestă primăvară vor avea loc trei etape, următoarele două urmând a se desfăşura în data de sâmbătă 14 şi respectiv 21 mai

Concursul efectiv a avut loc pe două categorii de vârstă şi anume, juniori şi seniori, urmând a avea trei probe Read the full story

Posted in SportComments (0)

Expoziție inedită de steaguri la Primăria Oradea

Cu ocazia Zilei Europei, Primăria Oradea găzduieşte începând de luni, 9 mai 2011, o impresionantă expoziţie de steaguri, realizată de Iuliana şi Alexandrina Chelu. Expoziţia cuprinde aproape 200 de steaguri, aparţinând tuturor ţărilor lumii.

Fiecare steag are o dimensiune standard de 1,40/90 de centimetri şi este expus pe un suport propriu, pe care este inscripţionată ţara căreia îi aparţine. Timpul necesar pentru realizarea întregii expoziţii a fost de aproximativ Read the full story

Posted in SocialComments (0)

După trei ani și 15,5 milioane de lei cheltuiți, Teatrul de Stat din Oradea își va redeschide porțile

Săptămâna 9-15 mai a debutat cu o veste bună pentru orădeni. Reprezentanţii Primăriei municipiului Oradea au predat Consiliului Judeţean Bihor clădirea revovată a Teatrului de Stat. Lucrările au fost făcută în trei etape, au început în 2009 și au costat 15,5 milioane lei. Teatrul îşi va deschide porţile publicului începând cu noua stagiune, în 25 septembrie 2011, deoarece încă se mai lucrează la finisaje.

La ceremonia de predare a Teatrului au participat, din partea municipalității, viceprimarii Rozália Biró şi Gheorghe Carp, din partea Consiliului Județean Bihor, vicepreședinții Dumitru Volșeniuc și Alexandru Kiss și președintele Radu Țîrle și din partea Teatrului Read the full story

Posted in SocialComments (1)

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult