Gavrilă Grebenișan, managerul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie Oradea, a fost sancționat de comisia de etică a Universității din Oradea cu avertisment pentru mai multe abateri. Anunțul a fost făcut public, miercuri, 11.05.2011, de către președintele Comisiei de Etică, Ionel Cioară, într-o conferință de presă susținută la Universitatea din Oradea.
Sesizarea care a declanșat cercetarea a fost făcută în data de 18.02.2011 de către 13 cadre ale Facultății de Medicină din Oradea.
„În cadrul cercetărilor pe care le-am întreprins am audiat 16 persoane. Am avut dificultăți de comunicare cu domnul Grebenișan dar le-am depășit în cele din urmă. La audieri a participat și primarul Ilie Bolojan care a oferit explicații neconcludente pentru lucrurile punctuale pe care am discutat”
a declarat președintele Comisiei de Etică, Ionel Cioară.
Conform acestuia nu toate acuzațiile care i-au fost aduse lui Grebenișan au fost întemeiate.
„Am verificat toate acuzațiile care i se aduceau și am ajuns la concluzia că unele dintre acestea erau false. Cu toate acestea, concluzia raportului nostru a fost aceea că domnul Grebenișan a încălcat în repetate rânduri conduita universității.
A afișat pe holul spitalului informații despre colegii lui care nu trebuiau făcute publice, a acționat în mai multe situații în mod discriminatoriu, nu a dat dovadă de colegialitate și a adus daune contractului încheiat între Universitatea din Oradea și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie.
Prin urmare am decis să propunem senatului Universității avertisment scris pentru toate aceste abateri, sancțiune care a fost aprobată”
a declarat Ionel Cioară.
Comisia de Etică a Universității din Oradea este formată din trei studenți și patru cadre didactice şi este independentă de celelalte structuri ale instituţiei.