Categorized | Social

Românii și maghiarii își unesc forțele pentru un sistem medical performant

La sfârșitul acestei săptămâni a avut loc la Hotelul Continental din Oradea lansarea proiectului „Bihar Countrie`s Health Care Contribution”. Proiectul își propune, pe lângă achiziționarea unor aparate medicale performante, realizarea unui sistem de telemedicină prin care medicii români și maghiari să colaboreze în depistarea și tratarea afecțiunilor medicale.

Partenerii proiectului sunt Consiliul Județean Bihor, Centrum Medical de Servicii Ambulatoriu, Debrecen, Spitalul Kenézi (Centrul Medico-Social de Sănătate) Debrecen, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix. Fondurile pentru acest proiect vor fi asigurate de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin intermediul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013.

„Este un proiect de pe urma căruia vor beneficia ambele comunități”

Conferința de lansare a proiectului a avut loc la Hotelul Continental din Oradea și a început la ora 15:00. Moderatorul evenimentului a fost președintele Consiliului Județean Bihor, Radu Țârle.

Printre invitați s-au aflat Szabó Ődőn, președintele Consiliului Județean Bihor – Carmen Pantiș, managerul Spitalului Județean, Ramona Suciu – managerul Spitalului din Băile Felix, Bágyi Péter și Surányi Péter de la Spitalul Kenézi.

„Este foarte bine că am găsit parteneri buni, de încredere cu care am lucrat la acest proiect. Sunt poate printre puținii care am învățat ce este osteoporoză fără să o am.

Pe lângă faptul că fiecare spital angrenat în acest proiect a avut propriile dorințe, legate în principal de aparatura de care este nevoie, este foarte important că am găsit un punct comun, o punte între dorințele tuturor managerilor care sunt implicați în acest proiect.

Acest proiect dovedește că atât Consiliul Județean cât și Primăria Oradea sunt preocupate de sistemul medical și soartea spitalelor din această zonă. Dacă doar am primi aceste aparate și tot ar fi ceva dar prin acest proiect noi ne propunem mult mai mult.

Sperăm să realizăm un sistem de telecomunicații care să ajute atât medicii din Bihor cât și pe cei din Debrecen în depistarea și tratarea unor afecțiuni medicale grave. Cel mai important lucru este că de pe urma acestui proiect vor beneficia ambele comunități”

a declarat Szabó Ődőn. De aceeași părere a fost și managerul Spitalului Județean, Carmen Pantiș, care a declarat:

„Spitalul Județean se poate considera norocos pentru că are și o mămică, Primăria municipiului Oradea și un tătic, Consiliul Județean Bihor.

Cred că pe lângă aparatura pe care o vom primi, foarte importantă este și conexiunea pe care o vom realiza cu unitățile medicale din Ungaria”.

Aparat unic în Europa de Est

Ramona Suciu, managerul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, s-a declarat încântată de echipamentul robotizat pentru reabilitarea locomoţiei pe care unitatea sa îl va primi.

„Cred că putem fi mândrii că vom avea acest aparat. Vom fi singura unitate medicală care va avea un aparat Lokomat din România și chiar din Europa de Est.

Asta va crește atât prestigiul spitalului nostru cât și a sisemului medical din România”

Spitalul Județean va achiziționa prin intermediul proiectului un computer tomograf, un aparat Dexa pentru stabilirea densității osoase, o masă de operație cu extensie ortopedică și un aparat Rx.

Valoarea proiectului se ridică la aproape 2 milioane de euro. Spitalul Kenézi din Debrecen va achiziţiona un aparat RMN.

Foarte important va fi și sistemul de Telemedicină, prin care se vor transmite între spitalele din România și Ungaria radografii electronice, imagini pentru computerele tomograf și de rezonanţă magnetică.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4348 posts on Presa Oradea.


Contact the author

One Response to “Românii și maghiarii își unesc forțele pentru un sistem medical performant”

  1. primul Lokomat spune:

    Este al doilea Lokomat din tara primul aparat se gaseste la clinica privata BESTMED SERV din orasul Boldesti -Scaeni si este primul de la noi din tara , deci unicul din Europa de Est .

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult