Archive | iulie 1st, 2011

Noul Hyundai Elantra, a cărui design a fost inspirat de „Pasarea în văzduh” a lui Constantin Brâncuși, sosește la Carbenta Oradea

Model Hyundai de clasă C, Elantra, va fi disponibil în locațiile showroom Hyundai Carbenta (Str Fabricilor nr 2B, la ieșire spre Episcopia) începand cu data de 15 iulie. Aflat la a cincea generație, Hyundai Elanta reunește noua linie de design „fluidic sculpture”, siguranța la cele mai înalte standarde și eficiența noilor motoare și transmisii ale mărcii.

Designul noului sedan Hyundai confera o imagine puternica si increzatoare, prin coborarea conturului plafonului si prin Read the full story

Posted in EducatieComments (0)

ACU Arad în finala cu Sportul Studenţesc

Terenul de fotbal din comuna Borş a fost gazda finalei turneul semifinal al Campionatului Naţional de Fotbal, organizat de clubul FC Bihor. În acest ultim act s-au întâlnit formaţiile ACU Arad şi echipa Academiei „Gică Popescu”. La finalul unui joc foarte bun, arădenii aveau să se impună până la urmă, meritat, cu scorul de 3-0 (1-0). A fost un joc care a scos în evidenţă o parte dintre viitorul naţionalei în condiţiile în care au evoluat nişte „juniori” mult peste nivelul naţional actual.

Partida a început în uşoara notă de dominare a ardelenilor care Read the full story

Posted in SportComments (0)

Serbări la Cetatea Oradea cu Sun Factory, Timpuri Noi, Ducu Bertzi, Taxi și Blackbeers

Începând de vineri, 1 iulie și până duminică la Cetatea Oradea se va desfășura a XI -a ediţie a Serbărilor Cetăţii. Orădenii vor avea ocazia să participle la concursuri de tir cu arcul, să ia parte la tururi ale cetăţii, lecţii de dans medieval și activităţi interactive cu meşteşugari. Pe scena amplasată în Cetate vor urca Sun Factory, Timpuri Noi, Ducu Bertzi, Taxi și Blackbeers.

Locul de desfăşurare al evenimentului este în Cetatea Oradea, perimetrul cuprins între Read the full story

Posted in EducatieComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult