Categorized | Sport

Extraordinar! Orădeanca Ligia Grozav campioană mondială la săritura în înălţime

Ceea ce s-a întâmplat vineri seara la Lille (Franţa) este de-a dreptul incredibil pentru o sportivă locală. Pentru prima dată în istorie o atletă 100 % orădeancă a reuşit să devină cea mai bună săritoare în înălţime, în cadrul unei competiţii importante. Beneficiind de condiţii de pregătire mult, dar mult sub valoarea ei ca sportivă, Ligia Grozav s-a autodepăşit şi a intrat deja în istoria. La mai puţin de 17 ani performanța poate fi începutul unei cariere fabuloase pentru Ligia care în următorii zece ani va avea şanse foarte mari la podiumul olimpic sau mondial.

De joi şi până luni, la Lille, se desfăşoară, în organizarea IAAF, World Youth Championships adică Campionatele Mondiale ale tineretului. Din delegaţia ţării noastre face parte şi Ligia Grozav, o atletă în vârstă de 17 ani legitimată la LPS Bihorul – Universitatea Oradea şi antrenată de Mariana şi Virgil Preda.

Sportiva bihoreană a avut o evoluţie de excepţie, devenind la finalul probei de săritură în înălţime campioană mondială, asta după ce a trecut peste ştacheta înălţată la 1,87 metri, un record absolut al aceste categorii de vârstă.

Dacă cei mai mulţi dintre noi nu se aşteptau la acest rezultat, Ligia Grozav a dovedit încă o dată că şcoala orădeană de sărituri este de-a dreptul incredibilă, având în vedere condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea.

Nu ne rămâne decât să fim mândri că suntem în aceeaşi comunitate cu astfel de performeri. Mai mult, acest gen de sportive trebuie încurajate pentru a duce numele municipiului Oradea şi totodată al judeţului Bihor pe toate podiumurile din lumea întreagă.

Diferenţa s-a făcut la baraj

Având numărul de concurs 1469 orădeanca Ligia Grozav a intrat în concurs la 1,70 trecând din prima încercare la 1,75 şi 1,79. La înălţimea 1,82 a avut nevoie de două încercări pentru ca, surprinzător, la 1,85 să treacă din prima.

A urmat adevărata finală cu rusoaica Iryna Herashchenko care a trecut şi ea din a doua încercare la 1,85. După aeea au urmat săriturile în paralel la 1,87, o înălţime extrem de rar atinsă la vârsta lor. Primele două încercări de ambele părţi au fost ratate.

Cea care a trecut prima a fost rusoaica ceea ce a ambiţionat-o şi mai tare pe româncă. Ligia Grozav s-a concentrat foarte bine şi, sub presiune, a trecut şi ea la înălţimea de 1,87. Au urmat trei încercări ratate de ambele părţi la 1,89 iar oboseala începea să-şi spună cuvântul.

S-a trecut la câte o încercare la 1,89, 1,87 şi 1,85 toate ratate. Şansa a fost de partea sportivei din municipiul de pe Crişul Repede care a trecut la înălţimea de 1,83 câştigând astfel o probă extrem de tare.

Poate, deocamdată, nu realizăm că este un rezultat de-a dreptul incredibil pentru o sportivă locală care are şansa în viitor de a se menţine la acest nivel şi de a ne face mândri pe toţi orădenii și bihorenii.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4359 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Cum să iei de proști 200.000 de orădeni!

Un oraș de proști. Asta cred despre orădeni atât miticii de la Tarom cât și conducerea Aeroportului, incompetenți puși acolo pe un singur criteriu, carnetul de membru de partid! Un oraș de proști pe care poți să îi duci de nas distribuind presei un fake news pe care să-l rostogolească în ziarele lor și pe rețelele de socializare.
Aeroportul din Oradea este la un pas de a deveni un fânaț pe care să mai pască doar vitele și oile țăranilor din zonă. Din marea realizare a alianței UDMR-PSD-ALDE care conduce județul a mai rămas doar o rută de zbor spre București pe care cei de la Tarom au scumpit-o atât de tare încât nu va mai zbura nici dracu din Oradea. În acest context, cei vinovați, atât marionetele politice cât și cei care le-au pus acolo, în loc să explice cum s-a ajuns la situația de față și ce fac pentru a schimba lucrurile, trimit presei fake-news-uri în care se ceartă cu primarul Ilie Bolojan.

Citește mai mult