Categorized | Social

E oficial. De anul viitor începe moderniazarea centrului oraşului Oradea

Primăria municipiului Oradea a anunţat luni, 18 iulie 2011, că urmează să semneze în toamna acestui an, contractul de finanţare pentru modernizarea Pieţei Unirii, contract în valoare estimativă de 5 milioane euro. Lucrările efective la partea de pavaj vor începe în primăvara anului viitor. Până atunci vor trebui finalizate lucrările care se execută în subteran, respectiv lucrările care ţin de Electrocentrale şi Compania de Apă.

Momentan, Electrocentrale a finalizat licitaţia pentru execuţia lucrărilor, urmând ca lucrările să demareze în luna august. Lucrările se vor desfăşura exclusiv în Piaţa Unirii, deoarece în Piaţa Ferdinand trebuie ca iniţial să fie rezolvată problema parcărilor.

În partea dreaptă a Pieţei Unirii, pe malul stâng al Crişului Repede, lucrările se vor derula în doua etape. Prima etapă va viza zona cuprinsă între Parcul 1 Decembrie şi str V. Alecsandri, iar cea de-a doua etapă va cuprinde a doua jumătate a Pieţei Unirii.

În cadrul acestei a doua etape a lucrărilor, suprafaţa delimitată de axa centrală, va rămâne liberă, respectiv zona cuprinsă între Pasajul Vulturul Negru şi Biserica cu Lună.

Primele lucrări vor fi demarate de Electrocentrale, urmând ca în  a doua etapă să înceapă Compania de Apă, care în acest moment organizează procedura de licitaţie.

„Rămâne, ca în această toamnă, cele două companii să-şi termine lucrările, după care modernizarea va fi continuată în primăvară”

a spus primarul Ilie Bolojan.

Astfel, lucrările pe str. V Alecsandri vor începe în primăvara anului viitor, se vor realiza din bugetul local şi vor viza refacerea părţii de drum pietonal.

În ceea ce priveşte lucrările la Piaţa Unirii, acestea vor fi executate din fonduri ale Uniunii Europene.

„Zona pietonală se va regăsi în Piaţa Ferdinand, partea dinspre Teatrul de Stat şi până la Pasajul Madach, iar în Piaţa Unirii de la Biserica cu Lună şi până la Pasajul Vulturul Negru, zonă care momentan este folosită ca parcare”

a precizat primarul Ilie Bolojan în finalul conferinţei de presă.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4410 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult