Archive | iulie 19th, 2011

Horea Vușcan adună cărți pentru înființarea unei biblioteci în Țețchea

Liderul Mișcării Verzilor, Horea Vușcan a pornit o campanie prin care își propune să adune cărți pentru înființarea unei noi biblioteci în comuna Țețchea. Horea a donat deja primele 100 de cărți și îi așteaptă pe orădeni să facă același lucru în nouă locații din Oradea

Campania are ca scop creearea unei biblioteci în comuna Țețchea iar doritorii vor avea Read the full story

Posted in OradeaComments (0)

Orădenii invitați de Primărie să își asigure locuinţa. Refuzul înseamnă mai întâi notificare și apoi sancțiune

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Economice din Primăria Oradea, se poate spune că până în acest moment, aproximativ 10 % din totalul de 90.000 de persoane fizice (proprietari de imobile cu destinaţia de locuinţă) au încheiat asigurarea obligatorie de locuinţă în municipiul Oradea. Municipalitatea le recomandă orădenilor să încheie până la data de 6 august 2011 asigurarea obligatorie a locuinței, altfel vor fi somați și amendați.

Potrivit datelor Polului de asigurare împtriva dezastrelor (PAID), la data de 30 iunie 2011, în Oradea erau încheiate 7.426 de asigurări obligatorii de locuinţe Read the full story

Posted in SocialComments (0)

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult