Categorized | Cultură

Expoziţie marca Oana Băruţă şi Melitta Csorján la Galeria de Arte Vizuale din Oradea

Luni, 1 august 2011, cei doi câştigători ai concursului „Creând schimbăm lumea” din anul 2010, respectiv Oana Băruţă şi Melitta Csorján îşi vor deschide expoziţia individuală, de la ora 17:00, la Galeria de Arte Vizuale de pe strada Republicii. La deschiderea expoziţiei vor participa viceprimarul municipiului Oradea, Rozália Bíró, viceprimarul oraşului Debrecen, Somogyi Béla şi criticul de artă, Ramona Novicov.

Proiectul cultural „Creând schimbăm lumea” a fost lansat pentru prima dată în anul 2006 de administraţia locală din Debrecen. În anul 2009, proiectul a fost preluat şi de Primăria municipiului Oradea, care, în colaborare cu Primăria Debrecen, a organizat prima ediţie a concursului.

Proiectul şi-a  propus, încă de la început, două obiective: pe de o parte să dea posibilitatea tinerilor să-şi prezinte creaţiile şi să devină astfel cunoscuţi, iar pe de altă parte să stimuleze şi să motiveze creaţia în rândul tinerilor artişti.

Artista Oana Băruţă s-a născut în localitatea bihoreană Marghita. Şi-a terminat studiile în Oradea la Facultatea de Arte Vizuale, specializarea pictură. Începând din 2002 a participat la mai multe expoziţii, iar în anul 2010 a câştigat premiul I la concursul “Creând schimbăm lumea” organizat de municipalitate.

Melitta Csorján şi terminat studiile la Cluj Napoca unde a urmat cursurile facultăţii de Arte. Din anul 2008 studiază pictura în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din Ungaria. Artista participă încă din anul 1996 la expoziţii individuale, realizând totodată o serie de lucrări artistice pentru instituţii şi ateliere.

Ichim Vasilică

This post was written by:

- who has written 4411 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult