Categorized | Editorial

Catedrala Mântuirii Neamului Prost

În urmă cu şase ani am scris pentru o publicaţie din Oradea un material care avea o concluzie ce m-a uimit şi pe mine la acea dată. Aflasem de la Primărie că într-un deceniu şi jumătate în Oradea se construiseră 54 de Biserici şi existau doar două cantine sociale, şi acelea funcţionau ca anexe la două asociaţii caritabile, evident, aparţinând de alte confesiuni decât cea ortodoxă. Nu ştiam atunci că situaţia din Oradea putea fi uşor dată drept exemplu pentru întreaga ţară, dovedind încă o dată, dacă mai era nevoie, lăcomia acestui cult care se consideră unic stăpân al poporului Român.

Reportajul apărut în  Deutsche Welle în care se povesteşte despre cum îşi lasă actualul guvern poporul să moară de foame închizând şcoli şi spitale şi alocând 600 de milioane de euro pentru o construcţie inutilă cum este Catedralei Mântuirii Neamului, ar trebui să fie ca o palmă trasă jurnaliştilor români, care nu au avut curajul să spună lucrurilor pe nume în această problemă.

Este drept, s-au mai auzit pe ici-colo ecouri dar, în cea mai mare parte, s-a preferat retorica ieftină pe subiecte de duzină de genul Oana şi Pepe sau Monica şi Irinel.

Dintr-un anumit punct de vedere este de înţeles lipsa de curaj în a aborda subiecte atât de incomode. Îmi amintesc că şi eu, când am scris acel material, am fost criticat pe la colţuri de unii, că sunt ateu, că am ceva cu credincioşii, că nu e normal să fiu lăsat să scriu aşa cum am scris.

Nici acum nu pot înţelge cum a visat acest popor patru decenii democraţia pentru a se întoarce ca mentalitate şi abordare în Evul Mediu. Nu am nicio problemă cu Bisericile în general, am însă o problemă cu a construi Biserici în timp ce mii de tineri nu au unde să locuiască, şi sute de bolnavi mor prin spitale pentru că Ministerul Sănătăţii nu are bani de medicamente.

Am o problemă cu faptul că se alocă bani pentru Biserici în timp ce profesorii câştigă cât măturătorii de stradă din ţările învecinate iar femeile merg să nască la vecini pentru că în spitalele din România nu sunt condiţii.

Pot înţelege că acest comunism cu faţă democrată, pe care îl trăim cu toţii, ne-a dezamăgit, că visele noastre s-au transformat în deziluzii, dar nu pot să-i înţeleg pe cei care în loc să pună mâna pe lopată pentru a schimba ceva, se afundă în cârciumă sau în Biserică.

Nu vorbesc aici doar de oamenii simpli, vorbesc în primul rând de imbecilii care ne conduc şi care, probabil, îşi imaginează că orice hoţie pe care au făcut-o, cât s-au făcut că ne reprezintă în Parlament, poate fi iertată cerând Guvernului bani pentru Biserica din gubernia în care ei au venit pe lume.

Asta dacă nu o fac pentru a se pune bine cu cei care i-au votat, oameni uşor manipulabili atunci când se aşează în genunchi sub patrahirul popii.

În ceea ce priveşte realităţile, pe care, fără perdea, ni le prezintă Deutsche Welle, unde a fost Guvernul Boc anul trecut când a făcut refomă lăsând sute de mii de bugetari pe drumuri şi tăind salariile tuturor cu 25%?

Nu s-a atins nimeni de tagma foştilor securişti în sutană care înainte de 1989 îţi transformau spoveadania, prin minune dumnezeiască, în dosar de securitate. Bisericile s-au construit ca şi îninte iar la Catedrală s-au pompat bani ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Este trist să constatăm că România, în loc să devină stat laic aşa cum o cere democraţia, devine un fel de stat taliban ortodox. O ţară în care Guvernul îi ia de la gură bolnavului, nou-născutului şi bătrânului pentru a potoli pretenţiile de megalomanie ale unui patriarh-mogul care în loc să se preocupe de cele sfinte îşi manageriază complexe patriarhale de câteva milioane de euro, se plimbă într-o superlimuzină Audi A8, de peste 70.000 de euro şi deţine un adevărat trust de presă, cu 36 de licenţe de transmisie (Televiziunea Trinitas, Radio Trinitas, Agenţia de presă Basilica, ziarul Lumina).

Ichim Vaslică

This post was written by:

- who has written 4214 posts on Presa Oradea.


Contact the author

8 Responses to “Catedrala Mântuirii Neamului Prost”

  1. Ioan spune:

    Dar dvs cine sunteti d-le Ichim Vaslica?Nu ne intereseaza parerea d-voastra!!Nu aveti nici un argument in a ne convinge de inutilitatea acestei constructii, cu atat mai putin de a ne impresiona cu „simtirea profunda” fata de problemele acestei tari!.

  2. Mihai spune:

    Nu conteaza cine este Ichim Vasilica. E important sa stabilim daca are dreptate sau nu.

    Si, dupa parerea mea, are mare dreptate. In Bucuresti se construiesc multe biserici (trec pe linga ele zilnic) cu bani in majoritate de la Stat. Nu mi se pare normal. Sint foarte multe alte prioritati in tara asta.

  3. ioan spune:

    @Mihai Si cine sunteti d-voastra care va permiteti sa „stabiliti dreptatea” ? Sau nu conteaza cine sunteti dar pe de alta parte sa intelegem ca va regasiti in postura de” Judecator al acestei lumi!!!”Si daca tot va place sa stabiliti dreptatea in lume spuneti-ne si noua ce acte personale de binefacere ati facut fata de cei pe care ii considerati” prioritati in aceasta tara”! Nu avem nevoie de filozofie si de critica! Toti suntem buni la asa ceva! Sa ne convingeti prin exemplul personal ca sunteti mai buni decat cei pe care ii criticati !!!!

  4. Mihai Todor spune:

    Las’ bre să-și facă palate care să rivalizeze până și pe alea din Dubai. Sper să crape sub ruinele lor la primu’ cutremur. Mama natură are mereu grijă să stârpească paraziții.

  5. TONY spune:

    Ichime nu este un lucru rau ca se construiesc biserici
    uita-te acolo unde se scurg banii saracilor,profesorilor etc
    cu adevarat

    bugetul care a fost devalizat in toti anii astia de zeci poate sute de miliarde
    de euro
    acolo e problema nu la constructia unei biserici fie ea si se sute de milioane de euro

  6. Stelian Gombos spune:

    Vorbirea despre Biserică între curs şi discurs sau a cuvânta, într-un duh creştinesc, despre Catedrala Mântuirii Neamului Românesc…

    Introducere

    Vorbind despre Biserică şi în Biserică – despre rolul şi importanţa Ei, am ajuns la multe definiţii ce i se dau Bisericii, cu alte cuvinte am ajuns la o teoretizare, la o nuanţare a detaliilor… Nu ştiu, în schimb, în ce măsură, împlinim în practică cunoştinţele teoretice pe care le cunoaştem despre Biserică şi dacă le împlinim în Biserică – acolo unde le este locul şi rostul!… Şi din cauza acestei stări de fapt există o tensiune: între real şi ireal, între istorie şi Împărăţia Lui Dumnezeu. Sau, mai concret, între idealul creştin: care este viaţa în Iisus Hristos şi viaţa pământească pe care o ducem cu toţii. Rezolvarea acestei antinomii, contradicţii nu implică numai acţiunea umană ci şi divină. Prin el, omul, a realizat prea puţin în planul sensului şi a destinului său. Când singur vrea să se autodivinizeze, să se facă înger de fapt el ajunge fiară.
    Omus secundus deus – maximă iluministă şi marxistă – este concretizarea acestei căderi. Căutând singur paradisul desăvârşirii a aflat iadul dezumanizării. Tensiunea nu se poate rezolva în sine ci numai în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar mântuirea noastră se realizează aşezându-se sub Revelaţie, nu deasupra ei. Omul căzut refuză Revelaţia, el pune condiţie Revelaţiei, erezia, produsul subiectivismului demonic, face ce vrea cu Revelaţia şi transmiterea ei prin Biserică. Ei uită că natura Revelaţiei, nu este o sumă de propoziţii, de informaţii, iar înţelegerea mântuirii nu este una gnostică, teoretică.
    Se uită că religia creştină nu este rodul căutării omului ci este istoria căutării omului de către Dumnezeu. În Revelaţie, în această căutare şi descoperire, Dumnezeu nu comunică numai adevărul despre El, ci se deschide El Însuşi şi ne arată condiţiile mântuirii în El. Unirea omului cu Dumnezeu este scopul Revelaţiei, deci umanul este uman numai în Dumnezeu. Această înfiere a noastră în Hristos se realizează în Biserică. Acesta e mesajul Ortodoxiei şi puterea ei unică: accesul la duhul înfierii.
    Ereziile caută a-şi acomoda lor lucrurile Lui Iisus Hristos, patimile, învierea şi chiar trimiterea Duhului Sfânt. Dar se uită, în întunericul ce-i cuprind, că Iisus Hristos este însuşi Ομεγα αποστολος του Θεου – marele trimis al Tatălui, după expresia Sfântul Grigorie Palama. Căci El Spune: „N-am venit să fac voia mea ci voia tatălui meu, care este în ceruri”. Aşadar, cine trimite, cine alege, cine este trimisul? Tatăl trimite pe Duhul: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine mă primeşte şi cine mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cele ce M-a trimis pe Mine”. (Matei 11,40) „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac” (Ioan 14,16). Sfânta Treime este misionară prin însăşi trimiterea ei.
    Modurile de existenţă a Lui Dumnezeu se comunică Bisericii, Ea este aleasa şi Ea este plină de Treime, spune Sfântul Vasile cel Mare: Ea este aleasa şi ea trimite. Sfânta Treime este baza, modul structurii funcţiilor Bisericii. Taina coborârii Sfintei Treimi şi taina urcării omului la Ea este esenţa adevărului, concretizat în această realitate divino-umană care este Biserica. A fi creştin, a fi în Biserică înseamnă a fi în Sfânta Treime. Unirea se face prin Sfântul Botez, În Biserică nu în afară de Biserică, după principiul paulin: Nu ne propovăduim pe noi înşine. Orice propovăduire care rupe pe Iisus Hristos de Treime, de Biserică, face din Ea o simplă învăţătură umană.
    Mântuirea în Biserică este intrarea în comuniune cu Sfânta Treime căci Ea, Biserica este locul şi spaţiul manifestării Sfântul Treimi. Iar Biserica se manifestă în Sfânta Treime, în care se află nuanţele persoanelor: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântul Duh.(Tainele iniţierii) De aceea cea mai mică biserică devine Ierusalimul ceresc. Iisus Hristos ne mântuie nu în primul prin învăţătura Lui ci în prin Persoana Sa, care a zis: Eu sunt pâinea vieţii (Ioan 6,35). De aici rezultă inseparabilitatea operei şi învăţăturii Lui Hristos de Persoana Sa, şi acesta este un principiu dogmatic. Domnul Iisus Hristos nu a venit să ne dea numai o gnoză, o cunoştinţă, un cod moral, sau anumite mistere esoterice, El este prezent în Biserică prin Sfintele Taine. Şi de aici rezultă aspectul fiinţial al mântuirii: El ni se dă cu viaţa Lui, iar mântuirea: este viaţa noastră în Sfânta Treime după cum Sf. Ap. şi Ev. Ioan ţine să consemneze în cap. 17. Morala se identifică cu persoana Lui Iisus Hristos. La fel Revelaţia nu e o sumă de propoziţii sau de doctrine, ea este persoana Lui Iisus Hristos, este viaţa Sfintei Treimi. Dar acestea sunt în Biserică, ruperea omului de Dumnezeu şi de dragostea Lui, prin erezie, este un „pustiu de bine”. „Ei uită că ascultarea şi smerenia este modul existenţei în sânul Sfintei Treimi”, după cum spune Sfântul Siluan Athonitul. Ei uită că Iisus Hristos „trăieşte în eternitate în stare de Fiu”, adică de ascultare.
    Nu se poate reduce creştinismul la un simplu moralism sau doctrinalism, acestea sunt metode ale misionarismului neoprotestant. Trebuie să înţelegi, să cauţi, să afli că dogma nu este doctrinalism iar morala eticism, ci ele, sunt viaţă, participare la Dumnezeu. Dacă „Bucuria Tatălui şi a Fiului este în Duhul Sfânt”, spune Sfântul Grigorie Palama, cum tu faci din iconomia lor în Biserică şi în Istorie?
    După Slăvita Sa Înviere, Mântuitorul nostru Iisus Hristos se arată ucenicilor şi le spune: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi puţin mai târziu: „Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului”. (Matei 28, 19-20). Expresia “toate” arată natura şi porunca misiunii. Misiunea se realizează pe baza scripturii şi a tradiţiei liturgice şi patristice, căci Iisus Hristos Însuşi a zis: „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16,13).Conştiinţa misiunii trebuie lărgită, iar misiunea Bisericii nu a înţeles alegerea ca supremaţie.
    Dumnezeu te alege, nu ca să te înalţe, ci ca să te coboare, prin slujire. Arhiereul, Preotul, Diaconul, crediciosul sunt robii Lui Dumnezeu. (Ep. Romani – 9,10,11). Este de luat aminte: Orice dezlegare se face pentru ceilalţi, Iisus Hristos şi-a dat viaţa pentru toţi, suntem aleşi, pentru a fi la dispoziţia tuturor. În creştinism, alegerea este universală, ucenicii au fost trimişi la toate neamurile. Epistola către Efeseni: este cartea eclesiologică a Bisericii. Prin opera Sa Iisus Hristos recapitulează totul, concentrează totul sub un singur cap: El, şi aceasta este marea taină că: „păgânii sunt împreună cu noi martori ai aceleaşi făgăduinţe”. Domnul nostru Iisus Hristos rupe peretele vrajbei dintre Israel şi păgâni. Aceasta este misiunea Bisericii, marele mister: ea împacă totul şi ceea ce este pe orizontal şi pe vertical. Misiunea sa este a chemării, a slujirii şi împăcării. Referinţe speciale avem la Sf. Ap. Şi Ev. Matei – cap.10 şi Luca – cap. 9 din ele rezultă legătura indisolubilă dintre evanghelizare şi slujire, Biserica făcând prezentă, ca activitate mântuitoare, prezenţa Lui Iisus Hristos în lume şi în Istorie.
    Pe lângă Sfintele Taine (căci astfel avem legătura cu Mântuitorul Iisus Hristos), trebuie să se înţeleagă că acest trup al Bisericii este şi organizat după concepţia paulină, din Epistola către Efeseni. Ortodoxia şi Biserica Romano-catolică au o înţelegere bisericească, eclesială, a credinţei, deci obiectivă, ca realizare şi plenitudine a Lui Hristos. Denominaţiunile creştine, ereziile istorice înţeleg individualist credinţa. Se uită, sau nu se înţelege că Biserica poate fi contestată nu numai secularistic (sociologic, ideologii ateiste) ci din interiorul ei, de natură creştină.
    Biserica şi Iisus Hristos sunt o unitate indisolubilă. Istoria misiunii se identifică cu istoria Bisericii. Istoria ei este relaţia Lui Dumnezeu cu semenii şi invers. Neavând o istorie a misiunii, nu ai o istorie a Bisericii, şi atunci, eşti doar o simplă adunare, un grup de oameni, o apariţie meteoritică, stelară pe scena istoriei şi a teologiei. Trebuie să iei aminte, la fel şi noi! Relaţia umanităţii cu Dumnezeu se înţelege ca realitate istorico – teandrică şi sinergetică.
    Dar mărturisirea în istorie este incomodă pentru societatea bazată pe minciună, înşelăciune şi violenţă. A mărturisi pe Dumnezeu înseamnă a declara război pe viaţă şi pe moarte cu diavolul, a nu mărturisi înseamnă a avea pace cu acesta. Dacă în perioada persecuţiilor, creştinismul era prigonit fiind în afara societăţii, astăzi se constată o ieşire acesteia din creştinism spre puncte centrifuge ale autoumanizării.
    Vocea profetică a Bisericii se aude în istorie, căci nu se concepe, ca propovăduind adevărul să nu mustri păcatul. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la uşă şi bat”… Chemarea ei se îndreaptă către toţi, şi face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinţei creştine îi aparţine doar Ei, în acest fel ajungându-se la o relaţie simfonică dintre Biserica luptătoare şi cea triumfătoare…

    Despre importanţa şi necesitatea construirii Catedralei Mântuirii Neamului precum şi a rostului, rolului şi semnificaţiei acesteia
    După această introducere şi dezbatere de natură ori de nuanţă eclesiologică, vom ajunge la dezbaterea propriuzisă: aceea a lămuririi şi limpezirii rolului, locului, importanţei şi necesităţii construirii Catedralei Mântuirii Neamului Românesc – un proiect deosebit de important şi de curajos pe care actualul întâistătător al Bisericii noastre Ortodoxe Române Preafericitul Părinte Patriarh Daniel doreşte să-l ducă până la la capăt, până la bun sfârşit, având suficiente şi eficiente argumente în impunerea şi susţinerea acestui măreţ şi nobil demers, câteva din aceste argumente, evocându-le şi noi, în cele ce urmează, (şi) cu ajutorul comunicatului Biroului de Presă al Patriarhiei Române şi al Centrului de Presă „Basilica”, publicat in cotidianul creştin „Lumina” din 01.08.2011; (http://www.ziarullumina.ro/articole;1680;1;60598;0;De-ce-construim-Catedrala-Mantuirii-Neamului si-care-este-semnificatia-acesteia.html)…
    1. Despre necesitatea liturgică a construirii Catedralei Mântuirii Neamului
    Numai cine slujeşte sau participă la momentele solemne liturgice şi la ceremoniile bisericeşti din actuala Catedrală Patriarhală cunoaşte dificultăţile pe care le creează lipsa acută de spaţiu în desfăşurarea normală a slujbelor religioase. Actuala Catedrală Patriarhală, construită la mijlocul secolului al XVII-lea (1656 – 1658), a fost iniţial biserică mănăstirească, devenită ulterior catedrală mitropolitană în anul 1668, iar din anul 1925, odată cu înfiinţarea Patriarhiei Române, ea serveşte în mod provizoriu drept Catedrală Patriarhală până la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum se menţionează în pisania scrisă deasupra uşii de intrare de patriarhul Miron Cristea, după lucrările de restaurare din anii 1932-1935. Toate catedralele mitropolitane din provinciile româneşti sunt cu mult mai încăpătoare decât actuala Catedrală patriarhală şi oferă clerului şi credincioşilor condiţii mai bune pentru desfăşurarea cultului.
    2. Despre necesitatea Ei publică…
    Potrivit Legii privind „Libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor” nr. 489/2006, Cultele sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică (art. 8, alin. 1). În Catedrala Mântuirii Neamului vor fi organizate ceremonii religioase cu caracter public-naţional, ca de exemplu pomenirea eroilor neamului românesc la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor (unul din hramurile viitoarei Catedrale patriarhale) şi a Eroilor din Decembrie 1989 sau slujba de Te-Deum la Ziua Naţională – 1 Decembrie. În acelaşi timp, în Catedrala Mântuirii Neamului se vor desfăşura alte ceremonii, aniversări sau comemorări cu caracter naţional şi internaţional, vor fi primiţi oaspeţii din străinătate şi vor fi organizate evenimente cu semnificaţie religioasă, congrese, conferinţe şi alte manifestări ale preoţilor şi tinerilor români din ţară şi străinătate. Utilitatea publică a viitoarei Catedrale patriarhale va fi evidenţiată şi de amenajarea spaţiului generos de aproape 6 hectare din jurul ei ca parc public, mărind suprafaţa spaţiilor verzi din Bucureşti.
    3. Simbol al unităţii dintre lucrarea spirituală şi socială a Bisericii
    În ansamblul Catedralei Mântuirii Neamului, lucrarea spirituală de ordin liturgic, catehetic şi omiletic se va desfăşura în unitate şi completare cu lucrarea social-culturală – prin Centrul de conferinţe şi Muzeul creştinismului românesc -, social-filantropică – prin cantina şi căminul pentru pelerini -, şi social-medicală – prin Centrul de diagnostic şi tratament -, toate în incinta Catedralei noi.
    4. Simbol al unităţii dintre generaţii şi al românilor de pretutindeni
    Catedrala Mântuirii Neamului prin stilul arhitectonic tradiţional bizantin-românesc va fi reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. Picturile şi mozaicurile viitoarei Catedrale Patriarhale vor include sfinţi şi lăcaşuri de cult reprezentative din toate provinciile româneşti şi chiar ale comunităţilor de români din afara României.
    5. Despre valoarea Ei de simbol al demnităţii naţionale
    Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura între Bisericile Ortodoxe fără o catedrală reprezentativă pentru credinţa majorităţii poporului român. În mai multe ţări din lume, Catedrala din capitală se numeşte catedrală naţională. De exemplu, National Cathedral din Washington este catedrală naţională, în care au loc şi ceremonii cu valoare de simbol naţional. De remarcat faptul că în Bucureşti a fost construit stadionul Naţional Arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, fără mari proteste în legătură cu oportunitatea acestui obiectiv sportiv naţional. În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului, cu o capacitate de 5.000 de locuri, va fi construită doar parţial din fonduri publice, ceilalţi bani fiind din donaţii ale clerului şi credincioşilor ortodocşi români din ţară şi străinătate.
    6. Catedrala Mântuirii Neamului Românesc este complementară şcolilor şi spitalelor din România
    Noua Catedrală Patriarhală nu poate fi pusă în concurenţă sau opoziţie cu şcolile şi spitalele din România, aşa cum fac cei ostili construirii ei, deoarece ea este complementară acestora. Şcolile publice din România sunt concurate şi completate de multe şcoli particulare, apărute după 1990, aşa cum spitalele şi alte unităţi medicale de stat sunt concurate şi completate de centre medicale private. În schimb, Catedrala Mântuirii Neamului nu poate fi înlocuită de una privată, deoarece Catedrala este un simbol al unei mari comunităţi în rugăciune, al unui oraş întreg. Biserica este singura şcoală care nu se finalizează cu examenul de bacalaureat sau cu studiile de doctorat, ci rămâne permanent o şcoală spirituală pentru toată viaţa, care îndrumă oamenii să caute viaţa cerească veşnică, încă din timpul vieţii lor pământeşti. În plus, ea este singurul spital care vindecă pe om de păcate prin iertare şi prin cultivarea virtuţilor spre a dobândi sănătate sufletească şi iubire curată pentru armonia în familie şi societate. Aşadar, Biserica este şcoală spirituală şi spital duhovnicesc, complementară tuturor şcolilor şi spitalelor publice.
    De aceea, la solicitarea Bisericii, în şcolile publice se predă şi religia care educă pe copii şi tineri în spiritul valorilor perene şi eterne, completând astfel disciplinele ştiinţifice, iar în spitale sunt prezenţi preoţi de caritate care ajută şi completează practica medicală ştiinţifică, întrucât omul este nu numai trup, ci şi suflet. Biserica Ortodoxă Română îşi desfăşoară activitatea şi contribuie la viaţa societăţii româneşti în cadrul legal existent şi în modul său specific. Când construieşte sau repară lăcaşuri de cult, ea primeşte uneori fonduri din bani publici pentru că: a fost deposedată de multe proprietăţi în secolul al XIX-lea şi în timpul comunismului, membrii ei sunt cei mai numeroşi contribuabili la impozitele către stat, deţine cele mai multe monumente istorice şi de artă care fac parte din patrimoniul naţional şi nu este susţinută din fonduri externe. Întrucât lucrările de construire a Catedralei Mântuirii Neamului au început, în prezent se desfăşoară, cu aprobarea Sfântului Sinod, o amplă colectă în toate parohiile şi mănăstirile din Patriarhia Română, pe bază de chitanţiere special imprimate pentru susţinerea financiară a acesteia.
    Dacă în majoritatea democraţiilor europene occidentale, inclusiv în cea franceză, Biserica majoritară este susţinută, în diferite moduri, din bani publici, şi cultele din România pot fi sprijinite parţial din bani publici. În Statele Unite ale Americii, situaţia este diferită, pentru că acolo bunurile Bisericii nu au fost naţionalizate, cum s-a întâmplat în mai multe state europene, care, din acest motiv, au prevăzut măsuri compensatorii pe termen lung.
    Catedrala Mântuirii Neamului va completa lucrarea ei spirituală cu activitatea socială (cantină pentru pelerinii săraci, centrul de diagnostic şi tratament etc.), ea având astfel o multiplă utilitate publică.
    Biserica Ortodoxă Română nu se conduce după sondaje de opinie publică, adică nu se orientează după procente schimbătoare, ci după percepte religioase statornice. Preocuparea ei principală nu este popularitatea din sondaje, ci conştiinţa datoriei pastorale şi misionare în faţa lui Dumnezeu şi a credincioşilor pe care-i slujeşte, indiferent de gradul de democraţie al societăţii în care se află Biserica.
    Dialogul Bisericii Ortodoxe Române este mai întâi un dialog viu şi concret cu cei care participă constant la viaţa ei şi o ajută efectiv, nu rămân simpli spectatori critici, sceptici sau indiferenţi. Biserica noastră nu exclude dialogul cu oameni de alte credinţe şi convingeri, când aceştia apără sau promovează valori perene, nu doar mode efemere sau atitudini conjuncturale partizane.
    7. În concluzie, este mai util şi mai demn să construim cu bucurie un spaţiu-simbol al comuniunii decât să apărăm cu patimă un vid spiritual!…
    Acest adevăr este confirmat de mulţimea clericilor şi credincioşilor români care deja au început să ofere cu bucurie bănuţul lor pentru Catedrala care reprezintă dorinţa lor de întărire în credinţă şi de înălţare în demnitate.
    Concluzii finale şi încheierea
    În acest fel stând lucrurile, ne minunăm pe zi ce trece văzând câtă dreptate a avut istoricul Gheorghe Brătianu când, scriind o scurtă istorie a românilor, i-a numit pe aceştia „un miracol şi o enigmă a istoriei“. Şi suntem într-adevăr un miracol că ne mai găsim şi regăsim pe aici, în ciuda atâtor încercări în care alogenii au vrut să devenim altceva. Suntem deopotrivă o enigmă pentru că, nu de puţine ori, ne-am păstrat în starea de latenţă, ieşind în evidenţă când şi când, fie prin vreun domnitor, fie prin vreo luptă sau prin vreo carte, dar, mai ales prin capacitatea unora dintre noi de a pune piedică celui cu idei bune sau cu iniţiative care să ne scoată din starea de latenţă. Dacă la această „calitate“ mai apare şi câte un alogen (care nu are, de fapt, nici un interes să vadă că pe acest spaţiu oamenii excelează), mulţi dintre noi şi în spiritul ospitalităţii tipic româneşti, fără simţ critic, receptează foarte repede ideile „dezinteresate“ ale acestuia (doar este străin şi nu are nici un interes), blocând de cele mai multe ori iniţiativele marilor bărbaţi care vor să ne scoată din anonimat şi din interiorul unei culturi care a excelat în miniaturi, broderii, frontispicii de cărţi şi construirea de odăiţe…
    Până de curând, în multe din regiunile româneşti s-a cultivat nu monumentalitatea, ci stilul „odăiţă“. Să credem că şi sub acest aspect sugerăm ideea că în venele noastre nu curge sânge de roman – care avea simţul monumentalităţii – ci sânge de dac? Aici, în odăiţă, românul şi-a mâncat sărmăluţa sau fasolea, udată cu un pahar, două-trei, mai multe sau foarte multe de vin sau de ţuică. Şi atunci, având de-a face cu oameni într-o asemenea stare de euforie, nu mai este de mirare că, de multe ori, străinii au făcut aici ceea ce nu reuşeau la ei acasă, spunând despre România că este ţara tuturor posibilităţilor (până şi a celor imposibile altundeva).
    Capacitatea unor compatrioţi de-ai noştri de a fura pălăria celorlalţi, adică de a-i păcăli pur şi simplu, şi a dovedi că mulţi dintre noi nu simt cu propria lor inimă şi nu cugetă cu propriul lor cap s-a arătat din momentul în care a reapărut în spaţiul românesc ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului pusă în circulaţie în societatea românească în anii 20 ai secolului trecut, de eroii Primului Război Mondial care au voit ca mormântul ostaşului necunoscut, adică al românului anonim care şi-a jertfit viaţa pentru pământul său, să fie într-o asemenea Catedrală, Naţională.
    Alergia unor alogeni necreştini la tot ceea ce înseamnă edificiu religios creştin pe teritoriul românesc a crescut acum, unindu-se cu o cultură de odăiţa unora, cu o capacitate a altora de a pune piedici realizării ideilor bune şi a păcăli pe cei naivi. Aceştia încearcă să-şi exercite abilitatea de hoţ, furând românului de bun-simţ, nu numai pălăria, ci şi ideile bune de sub pălărie, cu alte cuvinte, ducându-l de nas, mai nou, manipulându-l. Concret, au lansat gogoaşa (înghiţită de mulţi) a inutilităţii unei catedrale, pe motiv că ar presupune sume enorme într-o vreme când majoritatea românilor sunt săraci şi, în subsidiar, că s-ar atenta la libertatea de conştiinţă a câtorva persoane care nu cred în Dumnezeu, de fapt, în Iisus Hristos. Pentru domniile lor nu contează principiul majorităţii, specific democraţiei. Ei clamează să li se respecte dreptul de a nu crede, în ciuda faptului că neagă dreptul majorităţii de a crede şi a-şi exercita credinţa. Procedează ca infractorul care face apel la Drepturile Omului în închisoare, unde a ajuns tocmai pentru că el nu a respectat drepturile celorlalţi oameni. Trebuie să ştie tot românul că Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are catedrală. Ne putem, oare, mândri cu o asemenea lipsă? Nicidecum! Nimeni nu poate excela nicăieri prin carenţe. Inexistenţa unei catedrale în Bucureşti este o mare carenţă, nu numai a Capitalei noastre, ci şi a poporului român căruia mulţi dintre vizitatorii străini îi reproşează că nu a fost capabil să aibă în capitala ţării ceea ce capitalele lor au: Catedrală. Nu ştiu de ce unora dintre noi le este indiferentă o atare apreciere, ştiut fiind că nu suntem mai prejos decât alte popoare europene. În orice capitală europeană mergi, vei constata că emblema şi mândria acesteia o constituie catedrala, nu şoselele mărginaşe, numite „centură“. Quartetul format din românul consumerist, cârcotaşul de profesie, alogenul proaspăt vopsit român şi cel care se află în elementul său atunci când este manipulat a început lamentaţia împotriva construirii unui templu de artă şi spiritualitate ca acoperiş spiritual peste capitala ţării. Aşadar, au şi apărut acţiunile de împiedicare a realizarii acestui edificiu, necesar unui popor care vrea să lucreze la propria lui demnitate. Un popor îşi arată demnitatea în ceea ce construieşte ca neam în istorie. Catedrala face parte din demnitatea unui popor. La edificarea ei ar trebui să-şi aducă contribuţia orice român. Şi să fie bucuros că i se dă o asemenea şansă.
    Prin urmare, Catedrala nu este nici hală, nici aulă, ci un spaţiu unde ne rugăm în mod public şi în mod individual, un spaţiu în care ne regăsim în propria noastră identitate de popor creştin. Pentru acest motiv, Patriarhia a căutat şi caută specialişti care au mai construit biserici, dar care ştiu că bisericile, mari sau mici, sunt construite pentru rugăciune, nu pentru a impresiona şi a-ţi da fiori reci când te vei afla lângă sau în ele din cauza stilului epocii. De aceea nu au motiv de supărare specialiştii în blocurile comuniste sau cei care au construit monstruozităţile stresante postrevoluţionare din jurul Capitalei şi nu ar trebui să se cantoneze doar în „a monitoriza critic“ dorinţa Patriarhului României de a construi o Catedrală care să fie spaţiu adecvat rugăciunii. Alţii, apărătorii statornici ai culturii de odăiţă, care nu au nici o legătură cu ceea ce este conştiinţa demnităţii naţionale, sunt îngrijoraţi că românii vor sărăci dacă se va începe construcţia catedralei. Temerilor vegetative ale acestora se adaugă şi interesul alogenilor, care vor ca românii să nu facă nimic pentru ei, ci numai pentru alţii. Vezi, Doamne, dacă ar lucra pentru ei, ar sărăci! Trebuie ştiut că planul construirii Catedralei Neamului pe care Patriarhul României l-a pus în lucrare nu va sărăci pe nimeni, dimpotrivă! În neamul românesc sunt mulţi care doresc să pună, nu o cărămidă, ci multe la construirea Catedralei Demnităţii Noastre. Sunt mulţi care sunt gata să ofere tot ceea ce pot spre realizarea visului urmaşilor celor care au trudit la ridicarea frumoaselor mănăstiri din Moldova, Bucovina, Curtea de Argeş şi al eroilor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi de pretutindeni sau din alte locuri de a avea şi ei o Catedrală în capitala ţării, după modelul celorlalte capitale europene. Visul celor mai mulţi dintre noi de a fi în rândul lumii. Da, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc ne introduce în rândul lumii civilizate. Numai în jurul unei asemenea instituţii s-ar putea cristaliza multe din cele ce ţin atât de latenţele, cât şi de dorurile românului.
    Construcţia Catedralei, departe de a secătui buzunarele românului, le va îndestula. Va fi o lucrare complexă care necesită mulţi specialişti, începând cu proiectanţii şi terminând cu artiştii şi muncitorul în lemn, în fier sau în piatră. La edificarea ei, Patriarhia Română oferă locuri de muncă, nu unul-două, ci sute. Prin urmare, cel puţin, chiar şi pentru această oportunitate, românii trebuie să-şi dorească începerea cât mai repede a lucrărilor, zădărnicind acţiunile celor străini de românism, prin neam sau (in)cultură, de blocare a construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Construirea Catedralei vine dintr-o necesitate şi la timpul potrivit, nu din frustrări sau complexe. Cel puţin din necesitatea pe care o simt cei mai mulţi dintre locuitorii acestei ţări de a afirma şi a confirma că românii au depăşit nivelul împiedicării bunelor intenţii pe care elita neamului nostru vrea să le pună în operă, că-şi cinstesc eroii, că ştiu şi pot să-şi edifice propria ţară, unindu-şi eforturile în construirea Catedralei Mântuirii Neamului, că ştiu şi pot să depăşească emblema pusă de vecinii noştri europeni cum că românii nu au simţul monumentalităţii, ci numai pe cel al miniaturii şi odăiţei. (Potrivit afirmaţiilor Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă, publicate în Ziarul „Lumina de Duminică” din 07.03.2010 -http://www.ziarullumina.ro/articole;1185;1;34975;0;Catedrala-Mantuirii-Neamului-o-prioritate-spirituala-pentru-Romania.html)…
    Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, de fapt, Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului, a patimii şi a morţii!…

    Stelian Gomboş – Consilier la
    Secretaritul de Stat pentru Culte
    din cadrul Guvernului României

  7. iadulortodox spune:

    in ideea: „Religia, o fraza de dansii inventata ca cu a ei putere sa va aplece-n jug” (Eminescu), traducerea acestui pps ar putea fi completat astfel:

    Renunta la a-i mai judeca pe altii (fie ei si politicieni si guvernanti, fie ei si talharii care tocmai te tortureaza)

    Renunta la a mai spune cuvinte care ranesc (nu te plange, nu reprosa, nu revendica, nu-i agresa nici macar verbal pe ce cei care atenteaza la sanatatea, demnitatea si insasi viata ta si a celor dragi; accepta cuminte, cui umilinta, tot raul care ti se face)

    Renunta la a mai fi nemultumit: (renunta la adevarul tau interior, minte-te ca esti fericit, accepta-ti tortura cu bucurie mazochista si fii vesel ca criza mondiala te afunda pana te vei ineca, in timp ce hotii care te fura si te batjocoresc isi sporesc averile, ajutati tocmai de apele tulburi ale crizei pe care, special pt asta au provocat-o cei mai mari excroci ai lumii)
    umple-te de recunostinta ! (pt ca deocamdata dusmanii neamului ti-au mai lasat viata chinuita pe care tiau facut-o; cand ti-o vor lua de tot sa fii recunoscator ca astfel te scapa de chinuri)

    Tine post de nervi: (nu urla in strada si…nu cumva sa iesi sa ataci autoritatile si pe oricine vrea sa te inrobeasca si sa te praduiasca, fii calm, nu naravas, lasa-i sa te calareasca cum vor pe cei ce vor sa o faca)

    Tine post de pesimism (nu privi realitatea ca sa nu te sperii si sa nu-ti vina sa reactionezi ci stai cu ochii inchisi si viseaza cai verzi pe pereti in timp ce hotii iti cotrobaie casa si viata; traieste mereu rau si minte-te ca poate maine va pica para malaiata, orice numai nu deschide ochii sa vezi cum esti furat si nu lupta sa scapi de hoti)

    umple-te de incredere in Domnul (asteapta sa-ti bage el si in traista si in gura gata mestecat, nu te lupta tu sa scapi, sa supravietuiesti; tu asteapta cuminte sa-ti vina randul in timp ce „baietii destepti” ti-o iau mereu inainte)

    Renunta la a-i mai stresa pe altii: (lasa hotii sa te lucreze in liniste, nu le da palpitatii ca te scoli impotriva lor, in fond nimeni nu poate „lucra” bine daca e stresat si nu e lasat sa se bucure in tihna de prada)

    Renunta la a te mai plange: (nu striga dupa ajutor, poate le mai dai idei si altora sa se rascoale, iar impreuna, deveniti periculosi pt interesele asupritorilor)

    Renunta la a mai fi acru (cui ii pasa ca pe tine te doare? surade dulce catre tortionarii tai ca sa-si poata face „job-ul” intr-o atmosfera agreabila; da acest exemplu personal si celorlalti torturati, ca sa faca si ei la fel; fii cat mai mazochist, sau macar prefa-te ca-ti place sa suferi, ca sa aduci satisfactie maxima sadicilor care stau calare pe umerii tai si pe toata viata ta)

    Renunta la a-ti da importanta: (nu te mai gandi la ceea crezi ca meriti, ca ai avea dreptul sa primesti, nu considera ca ai vre-o valoare pe lumea asta, nu mai emite pretentii)
    umple-te de compasiune pentru ceilalti (fie-ti mila de toti, inclusiv de cei ce te chinuie, numai de tine nu avea mila si nu incerca sa te aperi; plangi doar de mila altora ca duerea altuia te doare mai putin si nu te face sa sari la lupta, tu fii compasiv, nu te uita ca tortionarii tai nu au compasiune)

    Renunta la teama pentru lucrurile tale:
    > > – umple-i pe ceilalti de darul tau ! (fii generos cu hotii, da-le direct munca ta neplatita si tot ce ai, ce sa se mai oboseasca ei sa te cotrobaie cu stresul ca pot fi prinsi si pedepsiti de tine si cei ca tine)

    Renunta la a mai fi descurajat:
    > > – umple-te de entuziasmul credintei ! (nu te agita, asteapta calm si senin bunavointa hotilor de a inceta sa te fure si a-ti auce lucrurile inapoi, ba poate iti vor aduce si ce-i mai bun din propriile lor lucruri; nu intreprinde nimic, asteapta cu rabdare si incredere clipa cand va zbura porcul)

    Tine post de tot ceea ce te separa de Iisus (iar ceea ce te separa in mod esential este ca inca n-ai murit pe cruce lasand hotilor, care te crucifica, mostenire tot ce ai, pana si viata ta, deci tine post de binele tau, de viata ta, da’ mori odata!)

    „Numai cu inima poti vedea, esentialul este invizibil pentru ochi.”
    > > Antoine de
    > > Saint-Exupery (e drept ca inima spune de multe ori adevarul -esential- pe care il ai in interior dar ochii vad realitatea exterioara de care trebuie sa tii cont ca sa te poti adapta; corect e sa tii mereu balanta intre nevoile tale si ofertele realitatii exterioare; dar acest indemn plasat in acest context e tot o manipulare venita sa intareasc toate indemnurile anterioare, astfel ca, tinand cont de context, se poate traduce si prin: tine ochii inchisi si lasa-i pe altii sa te manipuleze in numele adevarului tau interior, pe care insa tu nu-l asculta defapt ci, asa cum ti-am zis deja, „Renunta la a mai fi nemultumit”, „Renunta la teama pentru lucrurile tale”, „Renunta la a mai fi descurajat”, tu neaga-ti cu obstinatie toate adevarurile interioare si crezi doar ceea ce-ti zic altii despre tine, despre ceea ce simti, despre ceea ce-ti trebuie, chiar daca aceea nu vor decat sa profite de tine

    Cine a conceput astfel de indemnuri si de ce le tot vantura pe net?
    Iisus???
    sau poate unul scolit in arta manipularii cu vorbe mari si apel la emotii si la naivitatea napastuitilor ? (scolit poate chiar in scoala masonica ce a creeat deja Guvernul mondial si nu se mai sfieste sa vorbeasca in mass media despre asta, chiar in Parlamentul european)

  8. Arius spune:

    In primul rand, super limuzina A8 nu este a patriarhului ci a primit-o de la AUDI ROMANIA, Biserica are mult mai multe actiuni social filantropice insa voi scriitorii de ziare sunteti nevazatori si nu doriti sa scrieti asta, in al treilea rand banii pentru zidirea catedralei sunt de la CREDINCIOSI nu de la voi care 80% dati pe zi 10 lei pt un pachet de tigari si nu vreti sa dati un leu pentru ceva bun. Nu mai judecati pe altii. Vedeti barna din ochii vostrii intai iar apoi paiul din ochiul celui de langa voi. sunteti demni de mila.

Trackbacks/Pingbacks


Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Mai crezi și acum că votul tău nu contează?

Acum, când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu’ așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu bestialitate și gazați de jandarmi aflați în subordinea oamenilor din PSD, acum, mai crezi că votul tău nu contează?
Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Să fi ajuns românii la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu acceptă marea mită națională. „Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare”. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ați fi ieșit la vot? Iar cei care ați votat PSD, ați votat pentru ca vouă sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să li se ia porcul din curte sau copiii, părinții, nepoții, plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, să fie bătuți cu bestialitate pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce, când tot exilul ăsta economic se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meritați tot ce vi se întâmplă!

Citește mai mult