Categorized | Sport

Korozsi Dorina vicecampionă, Alex Meheş şi Silviu Uivărăşan medaliaţi cu bronz

De mai bine de douăzeci ani Oradea nu a mai avut prezenţă pe podium la naţionalele de seniori în probele de fond şi semifond. Nici măcar în cadrul întrecerilor de cros care se desfăşurau la Băile Felix. În ciuda faptului că în Oradea nu sunt condiţii numele lui Korozsi Dorina va fi pe lista cu cei remarcaţi la finele anului în cadrul galei clubului Crişul Oradea. Trebuie apreciată munca antrenoarei Ella Kovacs multimplă campioană naţională, europeană şi câştigătoare a titlului mondial în sală.

În ultima zi a naţionalelor de atletism în aer liber pentru seniori care au avut loc pe Stadionul „Lia Manoliu” din Bucureşti şi unde au participat 270 de atleţi de la 116 cluburi din toată ţara, performera delegaţiei locale s-a numit Korozsi Dorina.

Acesta a terminat pe locul secund devenind totodată vicecampionă naţională în proba de 800 m cu timpul de 2:06,7 minute fiind foarte aproape de a câştiga proba.

Dar în cele din urmă victoria i-a revenit lui Elena Lavric care a fost mai rapidă cu doar 21 de miimi de secundă. a fost o şansă uriaşă ca orădeanca să devină campioană naţională, doar şansa a făcut ca aceasta să nu fie la această oră laureata probei.

Un al rezultat remarcabil a fost obţinut de Silviu Uivăroşan cel care cu o săritură în lungime de 7,29 m avea să câştige medalia de bronz. În clasamentul naţional pe poziţia a patra a urcat colegul acestuia Andrei Sasca cu o performanţă de 7,18 m.

Trebuie precizat că proba a fost câştigată în cele din urmă de Adrian Vasile cu 7,75 m. Ambii sportivi locali sunt legitimaţi la CSU – CSM Oradea antrenori Mariana şi Virgil Preda.

Tot cu medalia de bronz a fost premiat şi Alex Meheş legitimat la CS Crişul şi pregătit de mama sa Livia Meheş în proba de aruncare a ciocanului. Acesta avea să urce pe podium după o aruncare care a măsurat 59,70 m cu mai puţin de 14 m decât aruncarea câştigătorului Ion Sorescu.

De asemenea colega de club a acestuia Bianca Lazăr Fazecaş a scăpat „printre degete” bronzul în aceeaşi probă dar la feminin pe locul al patrulea după o aruncare care a măsurat 56,72 m cu 21 de centimetri mai puţin decât ocupanta locului al treilea.

În proba de 400 m orădeanul de la CS Universitatea Cristian Sidea avea să termine proba pe poziţia a patra cu timpul 52,80 secunde. Campionul naţional al acestei probe a fost desemnat Nagy Attila cu 51,74 secunde.

Cornelia Deiac nu s-a putut adapta concursului

Din păcate una dintre sportivele de la care toată lumea aştepta să urce pe podium a dezamăgit total. Orădeanca Cornelia Deiac cea care este campioană naţională la săritura în lungime la toate categoriile de vârstă juniori III, II, I, tineret şi seniori a prins o zi extrem de slabă.

Din păcate pentru ea din cele şase încercări ea a reuşit doar o singură săritură şi aceea a măsurat doar 6,28 m. Celelalte cinci au fost toate depăşite datorită faptului că nu s-a adaptat bine la condiţiile de concurs, ploaie şi timp răcoros dar şi pentru că elanul nu era cel cu care ea a fost obişnuită.

În ciuda acestui fapt ea a încheiat concursul cu poziţia a patra, doi centimetri în plus asigurându-i medalia de bronz. În cele din urmă campioana acestui an a fost Viorica Ţigău după o săritură de 6,71 m.

Lucian Popa

This post was written by:

- who has written 4373 posts on Presa Oradea.


Contact the author

Leave a Reply

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

Iranul, butoiul cu pulbere al Orientului!

Modul de acțiune al Iranului pare a fi copiat după cel rusesc. Deși știau clar că au încălcat legea încercând să livreze petrol unui stat care se afla în embargou, au reacționat violent sechestrând o navă britanică și punând în pericol întreaga securitate a strâmtorii Ormuz pe unde tranzitează o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea. Atacul cu drone s-a făcut prin intermediari, neasumat, la fel cum a făcut Putin când a anexat Crimeea, utilizând militari „anonimi” fără însemnele țării. Retorica internațională a ministrului Iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, și a președintelui Hassan Rouhani pare a fi copiată după cea utilizată de Vladimir Putin și Sergey Lavrov.

Citește mai mult